Add Your Heading Text Here

20 martie, 2023

Un tabu important a fost încălcat în Austria Inferioară, unde Johanna Mikl-Leitner (ÖVP, centru – dreapta), guvernatoarea landului, și Udo Landbauer (liderul partidului de extremă dreapta FPÖ) au anunțat vineri un acord pentru următorii cinci ani, în pofida apelurilor comunității israeliene.

ÖVP și-a pierdut majoritatea la alegerile regionale de la sfârșitul lunii ianuarie, când a înregistrat o scădere cu 10 pp a voturilor obținute. După ce negocierile pentru o coaliție cu social-democrații (SPO) au eșuat, săptămâna trecută, ÖVP (care a obținut patru locuri) și FPÖ (trei locuri) au anunțat vineri formarea unui guvern de dreapta ce ar putea prefigura o viitoare alianță după alegerile din 2024.

„Acesta este un drum greu pentru ambele partide”, a declarat vineri Johanna Mikl-Leitner, liderul ÖVP. În campanie, aceasta avertizase asupra amenințării reprezentate de extrema-dreapta și a descris FPÖ ca pe un partid radical. La rândul său, FPO promitea în campania electorală că nu o va ajuta Mikl-Leitner.


Acum, cele două formațiuni au explicat electoratelor lor că este o relație de colaborare „în interesul statului și al cetățenilor din Austria Inferioară” și „nu o relație amoroasă”, a subliniat ea. „Sunt multe lucruri care ne separă”, a explicat și Udo Landbauer, liderul FPO, viitorul guvernator adjunct, scrie News in Germany.

Numeroși artiști importanți care trăiesc în Austria Inferioară, printre care scriitorii Robert Menasse și Peter Turrini, i-au trimis o scrisoare deschisă guvernatoarei: „Viitorul Austriei Inferioare constă în deschiderea internațională și în angajamentul pentru o democrație modernă într-o Europă comună. O coaliție cu partidul naționalist și xenofob FPÖ reprezintă o abatere de la această cale.”

OVP, marcat de anchete de corupţie, dar şi de crizele globale, a ajuns la 39,8% – cel mai slab rezultat din 1945 – şi şi-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare şi în guvernul regional.

În schimb, FPO a întrunit 24,5%, cel mai bun rezultat al său de până acum în provincia estică, notează dpa. Liderul regional Udo Landbauer a subliniat în mod repetat că formaţiunea sa vrea să pună capăt “sistemului OVP” din Austria inferioară, învinuind totodată OVP, condus de cancelarul Kael Nehammer, pentru creşterea semnificativă a numărului de solicitanţi de azil pe parcursul anului trecut.

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: