Liderii europeni au anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, principalele concluzii ale summitului european de la Copenhaga, unde s-a discutat despre consolidarea apărării comune a Europei, continuarea sprijinului acordat Ucrainei, valorificarea activelor rusești și revigorarea competitivității Europei.
În cursul zilei, șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene s-au întâlnit la Palatul Christiansborg pentru discuții, iar ulterior au participat la un dineu oficial oferit liderilor europeni de Majestățile Lor, Regele Frederic al X-lea și Regina Maria ai Danemarcei. Dineul a avut loc la Palatul Amalienborg, reședința regală din Copenhaga.
Președintele României Nicușor Dan a sosit la dineul oficial împreună cu Emmanuel Macron, cei doi coborând din același vehicul.
Joi, la Copenhaga, președintele României va participa la cea de-a șaptea reuniune a Comunității Politice Europene. Potrivit Administrației prezidențiale, pe agendă figurează conflictul din Ucraina și asigurarea securității europene. Șeful statului are prevăzute o serie de întrevederi bilaterale, iar în cadrul unuia din evenimentele zilei va prezenta detalii despre imixțiunea în alegerile din România care a dus la anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Von der Leyen: Europa trebuie să răspundă ferm tacticilor de război hibrid ale Rusiei
Summitul informal al liderilor UE s-a încheiat cu o conferință comună de presă a președintelui Consiliului European Antonio Costa alături de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și de premierul danez Mette Frederiksen, gazda reuniunii.
În cadrul conferinței, Costa a anunțat că liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Euroepene și-au oferit sprijinul pentru proiectele care vor consolida securitatea Europei, inclusiv European Drone Wall (Zidul european împotriva dronelor) și Eastern Flank Watch (Supravegherea flancului estic).
”Acesta este un pas esențial pe calea noastră către realizarea unei capacități comune de apărare până în 2030”, a spus Costa.
Proiectul „Eastern Flank Watch” va include un „zid de drone” destinat detectării și neutralizării rapide a amenințărilor la granița estică, în cooperare cu Ucraina și NATO
În același timp, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să răspundă ferm tacticilor de război hibrid ale Rusiei, după ce spațiul aerian al mai multor state membre, inclusiv Polonia, România, Estonia și recent Danemarca, a fost încălcat.
„Acestea sunt amenințări care cer un răspuns european puternic și hotărât. Fiecare cetățean european și fiecare centimetru pătrat al teritoriului nostru trebuie să fie în siguranță”, a spus von der Leyen.
Ea a explicat că proiectul „Eastern Flank Watch” va include un „zid de drone” destinat detectării și neutralizării rapide a amenințărilor la granița estică, în cooperare cu Ucraina și NATO.
“Acest proiect are ca scop contracararea întregii game de amenințări la frontierele noastre estice. Un element central va fi „zidul de drone”. Este vorba despre un sistem de detectare rapidă, interceptare și, dacă este necesar, neutralizare, pentru care ne bazăm în mare măsură pe expertiza Ucrainei și, prin urmare, trebuie să acționăm rapid – împreună cu Ucraina și în strânsă coordonare cu NATO”, a spus Ursula von der Leyen.
Planul de capabilități SAFE va fi anunțat în 2 săptămâni
Șefa Comisiei a mai anunțat miercuri, după summitul informal al liderilor europeni de la Copenhaga, că Uniunea pregătește un plan detaliat pentru a acoperi lacunele de capabilități militare, în paralel cu o „explozie de investiții” în apărare comună, menționând succesul programului SAFE de 150 miliarde euro.
Planul, care va fi prezentat în două săptămâni, include coaliții de capabilități conduse de state membre și o foaie de parcurs până în 2030 pentru interoperabilitatea forțelor UE și NATO.
„Vestea bună este că roțile sunt deja în mișcare. Un val de investiții în apărarea noastră comună este pe drum. Succesul SAFE și cei 150 de miliarde EUR sunt o dovadă clară”, a spus von der Leyen.
Ea a precizat că Uniunea are nevoie de „un plan pan-european precis privind modul de acoperire a lacunelor de capabilități și privind pașii următori”, document care urmează să fie prezentat Consiliului European în două săptămâni.
Un element central îl reprezintă „pregătirea industriei de apărare europene”. Ea a menționat că Bruxelles-ul intenționează să creeze noi Alianțe Tehnologice pentru a conecta inovatorii din domeniul tehnologic cu utilizatorii militari.
Modul de utilizare a activelor rusești în folosul Ucrainei va fi tranșat la summitul european din 23-24 octombrie
În același timp, liderii UE au mai anunțat în conferința de presă de miercuri că problema modului în care pot fi utilizate miliarde de euro din activele rusești imobilizate pentru a sprijini Ucraina va fi discutată în continuare la următoarea reuniune a Consiliului European din 23-24 octombrie.
“Am încheiat dezbaterea privind continuarea sprijinului acordat Ucrainei. Am discutat posibilitatea unei mai bune utilizări a activelor rusești blocate. Vom continua această discuție la următoarea reuniune a Consiliului European din octombrie. Începând cu 24 februarie 2022, Uniunea Europeană a fost ferm alături de Ucraina, nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte. Vom continua să o sprijinim până la realizarea unei păci juste și durabile”, a afirmat Costa.
Punctul sensibil este modul în care pot fi utilizate aceste active pentru a finanța un împrumut către Ucraina fără a le confisca, deoarece acest lucru riscă să încalce dreptul internațional și să submineze credibilitatea euro pe scena mondială, a scris recent Politico Europe.
Ca soluție, Comisia propune un „Împrumut de Reparații” bazat pe activele rusești înghețate, care ar fi acordat în tranșe și cu condiții atașate. „Agresorul trebuie tras la răspundere”, a subliniat von der Leyen, adăugând că rambursarea va fi făcută de Ucraina doar dacă Rusia va plăti reparații de război.
“Este important de menționat că nu există confiscarea activelor“, a insistat ea.
Anterior reuniunii, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat că, deși nu toate statele membre sprijină planul de utilizare a activelor rusești pentru a finanța reconstrucția Ucrainei, UE lucrează pentru a ajunge cât mai rapid posibil la un acord în această privință
(Citește și: „ISW: Rusia ar putea desfășura operațiuni de sabotaj în Polonia – România, menționată în avertisment. Planurile Kremlinului pentru Moldova”)
***