16 iunie, 2025

Guvernatorul de Minnesota, Tim Walz, a anunțat duminică arestarea unui bărbat în vârstă de 57 de ani, presupusul ucigaș al Melissei Hortman, democrata cu cel mai înalt rang din legislativul statului american.

Suspectul, pe nume Vance Luther Boelter, a fost reținut după o căutare masivă a forțelor de ordine în tot statul. El a împușcat-o mortal pe Hortman și pe soțul ei, dându-se drept agent de poliție.

Tot el este, potrivit autorităților, autorul unui atac armat asupra unui alt politician din același stat, senatorul John Hoffman, și a soției acestuia, Yvette, în locuința lor, aflată la numai câțiva kilometri de scena celor două crime.


Guvernatorul Walz a precizat că Hoffman a fost lovit de nouă gloanțe și se reface după ultima intervenție chirurgicală la care a fost supus, relatează Agerpres.

Vance Luther Boelter are legături cu pastori evanghelici și pretindea că este expert în securitate cu experiență în Fâșia Gaza și în Africa. El a fost acuzat de două omoruri și două tentative de omor, conform unei plângeri penale din comitatul Hennepin din statul Minnesota. Actul făcut public duminică menționează că trei din infracțiuni pot fi pedepsite cu până la 40 de ani de închisoare.

În vehiculul de teren al lui Boelter, poliția a găsit trei pistoale mitralieră AK-47, un pistol de calibrul 9 mm și o listă cu alți oficiali publici pe care erau indicate și adresele acestora.

Guvernatorul Walz a afirmat că atacul comis de suspect a fost „un asasinat motivat politic”.

Reuters încadrează atacurile comise de Boelter într-o serie recentă de violențe politice din Statele Unite: în 2022, președinta Camerei Reprezentanților din Congresul de la Washington, Nancy Pelosi, și soțul ei, au fost atacați în locuință, președintele Donald Trump a fost vizat de o tentativă de asasinat anul trecut, iar guvernatorului statului Pennsylvania, Josh Shapiro, i-a fost incendiată casa în aprilie.

(Citește și: Asasinat politic în SUA: Doi Democrați ai Congresului din Minnesota au fost împușcați în casele lor – Suspectul a fost identificat și e căutat)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: