6 martie, 2017

Sporul de stres al inspectorilor Antifraudă din cadrul Agenției Naționale Administrare Fiscală (ANAF) a scăzut, în acest an, de la 25% la 5%, întrucât fondul total distribuit prin buget pentru cheltuielile cu personalul al instituției s-a redus cu 4,62%, comparativ cu anul trecut.

Până anul acesta, inspectorii antifraudă ANAF primeau un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, adică maximum posibil, potrivit reglementărilor în domeniu.

În 2017, sporul s-a diminuat, pentru prima dată, la numai 5%.


O eventuală majorare a sporului, explică un comunicat al ANAF, va fi posibilă doar în a doua jumătate a anului, dacă la rectificarea bugetară Agenția va primi mai mulți bani.

Acest spor a fost și le este plătit doar inspectorilor antifraudă. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală are aproximativ 1.000 de angajați.

ANAF – Reducerea era obligatorie pentru că s-au primit mai puține fonduri

„În construcția bugetară pentru anul 2017 nu s-au  alocat fonduri care să susțină acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenți.

Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuția anului 2016.

În ciuda acestei situații, conducerea ANAF a apreciat necesitatea menținerii acestui spor, în cuantum de 5% din salariul de bază, pentru inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, precum și a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%.


Mentionăm că se va reveni cu o analiză în ceea ce privește modificarea procentului sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune”, explică un comunicat al ANAF.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Reducerea de fonduri pentru cheltuielile cu personalul ANAF apare în Legea bugetului, potrivit căreia veniturile ar trebui să crească anul acesta cu aproximativ 14%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: