5 mai, 2025

Shell ar fi interesată de preluarea unei alte companii din categoira „Big Oil”, BP, care a înregistrat o scădere semnificativă a veniturilor ca urmare a pariului prematur pus pe realizarea rapidă a tranziției energetice. Informația a fost dată de Bloomberg care a citat surse apropiate conducerii companiei petroliere.

În schimb, Financial Times l-a citat pe CEO-ul Shell, Wael Sawan, care spune că preferă să răscumpere propriile acțiuni Shell decât să preia BP. „Vom analiza întotdeauna aceste posibilități, dar căutați să vedeți și care este alternativa. În acest moment, răscumpărarea acțiunilor este pentru noi alternativa absolut corectă”, a declarat Sawan pentru FT.

 „Așa cum am mai spus de multe ori, ne concentrăm puternic pe creșterea valorii Shell prin continuarea accentului pus pe performanță, disciplină și simplificare”, a declarat un purtător de cuvânt al Shell pentru Bloomberg într-un răspuns trimis prin e-mail după publicarea informației.


Sursele Bloomberg au declarat însă că marea companie energetică studiază o preluare care ar depinde de continuarea ieftinirii acțiunilor BP, după ce au pierdut aproape 30% din valoare în ultimele 12 luni. În același timp, sursele au adăugat că nimic nu este sigur și că Shell ar putea decide în cele din urmă să se concentreze pe răscumpărări de acțiuni și achiziții suplimentare, se arată în relatarea Bloomberg.

Shell a raportat cifre nete mai bune decât cele anticipate pentru primul trimestru, de 5,58 miliarde de dolari, în scădere cu 28% față de anul precedent. Shell a declarat, de asemenea, că va cheltui 3,5 miliarde de dolari pentru răscumpărări de acțiuni în al doilea trimestru al anului.

BP a raportat un profit net de 1,38 miliarde de dolari pentru primul trimestru, neîndeplinind așteptările analiștilor și înregistrând o scădere anuală de 49% a profitului său net. De asemenea, a anunțat că va cheltui 750 de milioane de dolari pentru răscumpărări de acțiuni.

Shell are în prezent o valoare de piață de două ori mai mare decât cea a BP, de aproape 200 de miliarde de dolari, față de 74 de miliarde de dolari a BP.

Strategia BP este legată de creșterea profitului operațional

BP încearcă să redevină atractivă pentru investitori și renunță la partea afacere cu emisii reduse de carbon. Directorul executiv pentru sustenabilitate al BP, Giulia Chierchia, a anunțat că va părăsi compania pe 1 iunie, marcând o altă plecare din managementul de top, și un semn evident în îndepărtarea bruscă a gigantului petrolier de energia verde și de obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), potrivit The Guardian.


Chierchia, care s-a alăturat BP în 2020 pentru a ajuta la tranziția acesteia către un viitor „net zero”, a fost angajată de CEO-ul de atunci, Bernard Looney, și a devenit arhitectul strategiei de sustenabilitate a companiei, acum abandonată.

Plecarea lui Chierchia vine puțin după anunțul președintelui consiliului de administrație al BP, Helge Lund, că și el va demisiona anul viitor. Ambii au fost aspru criticați după ce BP a abandonat oficial tranziția către energia verde în favoarea dublării producției de petrol și gaze, o schimbare determinată de scăderea profiturilor și de presiunea acționarilor.

„În februarie, am anunțat o resetare fundamentală a strategiei noastre – să dezvoltăm upstream-ul, să ne concentrăm pe downstream și să investim cu moderație și atenție în tranziție – și am făcut deja progrese semnificative”, a declarat CEO-ul Murray Auchincloss.

BP vrea să se redreseze renunțând la strategia verde

The Guardian scrie că, la ultima adunare generală anuală a BP, Lund s-a confruntat cu o revoltă a acționarilor din cauza rolului său în promovarea strategiei verzi care a s-a dovedit falimentară. Fondul speculativ și investitor activist, Elliott Management, a preluat o participație de 5% din companie și a cerut o anulare completă a investițiilor în proiecte de emisii reduse de carbon și înlocuirea Consiliului de Administrație.

Performanța financiară a BP s-a deteriorat, profiturile din primul trimestru din 2025 fiind aproape înjumătățite, la 1,4 miliarde de dolari, față de 2,7 miliarde de dolari cu un an înainte. Profiturile sale pentru întregul an 2024 au scăzut cu o treime, la 8,9 miliarde de dolari. Acțiunile au scăzut cu peste 2% după acest anunț, continuând o tendința de a subperforma comparativ cu concurenții săi de când fostul CEO Looney a lansat strategia pentru a atyinge net zero.


Ca răspuns, compania s-a angajat să reducă cheltuielile, în special în investițiile în energie regenerabilă, și să accelereze vânzările de active. BP vrea reducerea cheltuielilor de capital pentru 2025 cu 500 de milioane de dolari, până la 14,5 miliarde de dolari, și majorarea vânzărilor până la 4 miliarde de dolari în acest an. Obiectivul este de a vinde active în valoare de 20 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2027.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: