28 august, 2025

Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong-un vor participa, pe 3 septembrie, la o paradă militară la Beijing, aceasta fiind prima apariție publică a celor doi lideri alături de președintele Xi Jinping, într-o demonstrație de sfidare colectivă a presiunilor occidentale, scrie Reuters.
Vizita liderului de la Kremlin începe însă mai devreme, pe 31 august, în prima zi a summitul-ui Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, desfășurat orașul Tianjin.

Parada militară, care va avea loc în Piața Tiananmen, este parte a ceremoniilor prin care China va marca a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, după capitularea oficială a Japoniei.

Niciun lider occidental nu se va afla printre cei 26 de șefi de stat și de guvern străini care vor participa la parada de săptămâna viitoare, cu excepția lui Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, stat membru al Uniunii Europene, potrivit anunțului Ministerului de Externe chinez de joi. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, va participa, de asemenea, la paradă.
Summitul va marca prima vizită a prim-ministrului indian Narendra Modi în China în mai bine de șapte ani, în contextul în care cele două țări vecine depun eforturi pentru a detensiona situația tensionată provocată de conflictele mortale de la frontieră din 2020.

Demonstrație de solidaritate cu Moscova și Phenianul


Președintele Xi Jinping va inspecta efectivele militare compuse din zeci de mii de soldați în Piața Tiananmen, alături de demnitari străini și înalți lideri chinezi. Parada, una dintre cele mai mari din China din ultimii ani, va prezenta echipamente de ultimă generație, precum avioane de vânătoare, sisteme de apărare antirachetă și arme hipersonice.

Pe fondul puterii militare crescânde a Chinei, prezența la paradă a celor trei lideri va proiecta o demonstrație majoră de solidaritate nu numai între China și țările din Sudul Global, ci și cu Rusia și Coreea de Nord, afectate de sancțiuni. Rusia, pe care Beijingul o consideră un partener strategic, a fost lovită de multiple runde de sancțiuni occidentale impuse după invazia Ucrainei în 2022, economia sa fiind pe punctul de a intra în recesiune, iar Putin, vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională, a călătorit ultima dată în China în 2024.

Coreea de Nord, aliat oficial al Chinei, se află sub sancțiuni ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din 2006 pentru dezvoltarea de arme nucleare și rachete balistice.

China și Rusia ar trebui să-și protejeze reciproc interesele de securitate și de dezvoltare, i-a transmis, săptămâna aceasta, Xi Jinping președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, aflat în vizită la Beijing. Cele două părți ar trebui să-și continue prietenia tradițională și să aprofundeze încrederea reciprocă strategică, a mai declarat Xi Jinping, potrivit agenției chineze de știri Xinhua.

Summitul de la Tianjin: Sudul Global își arată mușchii

Pe lângă președintele rus, Vladimir Putin, liderii din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Asia de Sud-Est au fost invitați de Xi Jinping la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), care va avea loc în orașul portuar Tianjin, din nordul țării, în perioada 31 august – 1 septembrie.


Summitul va marca prima vizită a prim-ministrului indian Narendra Modi în China în mai bine de șapte ani, în contextul în care cele două țări vecine depun eforturi pentru a detensiona situația tensionată provocată de conflictele mortale de la frontieră din 2020. Modi a împărțit ultima oară aceeași scenă cu Xi și Putin la summitul BRICS de anul trecut de la Kazan, Rusia, chiar dacă liderii occidentali i-au întors spatele liderului rus pe fondul războiului din Ucraina. Oficialii ambasadei ruse din New Delhi au declarat, săptămâna trecută, că Moscova speră ca discuțiile trilaterale cu China și India să aibă loc în curând.

Xi Jinping va dori să folosească summitul ca o oportunitate pentru a arăta cum începe să arate o nouă ordine internațională. Reuniunea din acest an va fi cea mai mare de la înființarea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, în 2001, a declarat săptămâna trecută un oficial al ministerului chinez de externe, calificând blocul drept „o forță importantă în construirea unui nou tip de relații internaționale”.

Blocul axat pe securitate, care a început ca un grup de șase națiuni eurasiatice, s-a extins în ultimii ani la 10 membri permanenți și 16 țări cu statut de observator și de dialog. Competențele sale s-au extins, de asemenea, de la securitate și combaterea terorismului la cooperarea economică și militară.

(Citește șiAnaliză CEPA / Cooperarea militară Rusia – China: de la comerțul cu arme din anii ’90 la parteneriatul consolidat din prezent)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: