7 mai, 2026

România va găzdui în toamnă seminarul NATO privind amenințările hibride, pentru o mai bună coordonare cu Alianța și Uniunea Europeană în ceea e privește răspunsul în cazul atacurilor cibernetice ale unor state, a anunțat ministrul de Externe, Oana Țoiu.

Aceasta a explicat că România a fost ținta hackerilor proruși care au atacat peste 8.800 de puncte esențiale ale unor instituții cheie, doar în lunile martie și aprilie.

„Am avut, pe parcursul lunii martie și la începutul lunii aprilie, peste 8.800 de puncte de atac asupra unor site-uri esențiale și infrastructuri IT, precum Parlamentul, Bursa de Valori, Ministerul Transporturilor, dar și Ministerul nostru al Afacerilor Externe, pe platforma de solicitare a vizelor, astfel că vom avansa în direcția unor posibile sancțiuni împotriva atacurilor hibride”, a declarat Oana Țoiu.

În acest context, al atacurilor cibernetice concertate, „am decis să găzduim la București seminarul NATO privind amenințările hibride, pentru a putea avea o coordonare mai bună atât cu NATO, cât și în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce privește modul în care analizăm, coordonăm și răspundem la acest tip de interferențe hibride”, a mai spus ministra.

România este deja țara gazdă a Centrului Cyber al Uniunii Europene (ECCC) și, „din această poziție, putem facilita convergența strategică dintre UE și NATO pe acest domeniu”, a mai declarat Oana Țoiu.

„Este esențial să discutăm despre apărarea democrației și a infrastructurii critice chiar aici, la București, pentru soluții de securitate care servesc întreaga Alianță. (…) Să creștem presiunea asupra Rusiei, să sporim sancțiunile”, a adaugat ministra de Externe. 

(Citește și: DIICOT, Raport: România a fost vizată de atacuri hibride lansate de Rusia – schimbare a tacticilor)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: