6 octombrie, 2018

Şeful Interpol, Meng Hongwei, declarat dispărit de soţia sa după ce acesta a plecat într-o vizită în China, ar fi fost reţinut pentru a fi chestionat de „autorităţile disciplinare”, un termen folosit de obicei pentru a descrie anchetatorii Partidului Comunist care se ocupă de cazurile de corupţie sau de trădare politică, scrie un ziar din Hong Kong, invocând o sursă anonimă, potrivit presei străine.

Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară, agenţia internă de investigaţii a Partidului Comunist din China, nu a transmis nicio informare în legătură cu Meng. O altă publicaţie chineză a scris vineri că şeful Interpol a fost reţinut de îndată ce a ajuns în China. Interpol nu a comentat infomaţiile.

Poliţia din Franţa a deschis o investigaţie după ce Meng a fost dat dispărut de către soţia sa, care nu a mai reuşit să ia legătura cu el după ce acesta a plecat în China.


Meng Hongwei este la conducerea Interpol din anul 2016. Anterior, el a ocupat mai multe funcţii în China, printre care ministru adjunct al securităţii publice.

În 2016, la numirea lui Meng Hongwei la conducerea Interpol, mai multe organizaţii pentru drepturile omului s-au arătat îngrijorate că Beijingul ar putea încerca să folosească poziţia lui Meng pentru a-i ataca pe contestatarii regimului din străinătate.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Bejingul încearcă de mult timp să convingă diverse ţări să aresteze şi să extrădeze cetăţenii chinezi pe care îi acuză de infracţiuni precum corupţie sau terorism.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: