Add Your Heading Text Here

15 septembrie, 2024

Rezultatele negative din industrie consemnate la finele lunii iulie a acestui an au apărut ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6%, lună/lună). Per total, producția industrială a scăzut în luna iulie față de iunie cu 3,4% (serie ajustată) iar față de aceeași lună a anului trecut a scăzut cu 3,9%, arată datele publicate vineri de INS.

Al doilea an consecutiv de declin a industriei

Activitatea în industria prelucrătoare rămâne slabă, afectată de cererea (internă + externă) scăzută, fără semne de redresare. Indicatorii de încredere și așteptările privind creșterea PIB-ului în zona euro, un partener comercial cheie pentru industria prelucrătoare, sugerează că acesta va avea un alt an dezamăgitor. Banca Centrală Europeană a rectificat joi, în scădere, prognoza pentru avansul economiei în zona euro la 0,8% pentru 2024, de la 0,9% în iunie.

În primele șapte luni ale anului, producția industirală a scăzut cu 1,4% față de aceeași perioadă din 2023 (-1,8% ca serie brută).


Analiștii BCR-Erste au modificat în scădere prognoza pentru finele anului 2024 la -0,7%, de la +0,3% anterior, luând în calcul datele furnizate de INS pentru producția industrială în iulie. Astfel, ar fi al doilea an consecutiv de scădere a producției industriale, după -2,5% în 2023. Așteptările sunt mai optimiste pentru 2025, bazate pe o ușoară accelerare a economiei zonei euro, precum și pe îmbunătățirea cererii interne pentru mărfurile manufacturate local.

Contribuție negativă la toate sectoarele

În perioada ianuarie – iulie 2024, producția a scăzut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,4%, cea mai mare reducere fiind consemnată pentru energia electrică, termică și apă caldă (-6%). Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,9% iar cea extractivă cu 0,6%.

O scurtă analiză a sectoarelor care compun ramura industriei prelucrătoare relevă următoarele aspecte:

  • Industria auto este principala frână pentru producția industrială, fiind afectată de scăderea cererii pe piața din Germania, principalul partener comercial al României, în special în domeniul componentelor și subansamblurilor auto.

  • Industria chimică înregistrează de asemenea o scădere în ultima perioadă, cauzată de concurența externă, scumpirea energiei și cererea slabă atât pe piața internă cât și externă.

  • Industria alimentară și producția de mobilier sunt pe plus și contribuie la compensarea parțială a declinului industriei auto și chimice.

(Citiți și: ”Așteptările managerilor: stagnare în industrie, creștere prudentă în construcții și servicii”)


***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: