Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a declarat că banca italiană ia în considerare vânzarea participației sale la Commerzbank din Germania către o bancă din afara Uniunii Europene, dacă ar primi o ofertă bună pe care acționarii să o dorească, transmite Reuters.
În ultimul an, UniCredit și-a construit o participație de 26% în banca germană și a făcut presiuni pentru o fuziune, pe care Commerzbank o respinge. Statul german deține o participație de 12% în bancă, iar guvernul de la Berlin este, de asemenea, împotriva unei preluări.
Dacă acționarii nu ar mai fi mulțumiți de investiția în Commerzbank, UniCredit ar putea vinde participația cu profit, a declarat Orcel pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.
„Ce s-ar întâmpla dacă o bancă din afara UE ar oferi cel mai bun preț pentru acțiunile noastre? Atunci ar trebui să accept acea ofertă din obligație față de acționarii mei”, a spus el. „Mi-aș dori asta? Nu neapărat, de un an încerc să creez o bancă mai puternică în Europa”, a spus el pentru ziar, adăugând că, în cele din urmă, regulile pieței vor prevala.
(Citește și: ”Mihaela Lupu, UniCredit Bank România: Apetitul pentru creditare nu s-a diminuat deocamdată, dar există preocupări în zona investițiilor. Lucrurile se vor deteriora în a doua parte a anului”)
***