30 mai, 2025

Kremlinul se așteaptă ca Rusia și Ucraina să discute lista de condiții pentru o încetare a focului la întâlnirea prevăzută luni, la Istanbul, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, care a salutat totodată rolul SUA în medierea acestor negocieri, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că delegația rusă va face deplasarea la Istanbul și va fi gata de discuții cu Ucraina luni dimineața. „În acest moment toată lumea este concentrată pe negocierile directe Rusia-Ucraina. O listă de condiții pentru un armistițiu este în curs de elaborare”, a spus Peskov în fața presei, menționând că detaliile documentului nu vor fi făcute publice.

Rusia a propus desfășurarea unei a doua runde de negocieri cu Ucraina la Istanbul pe 2 iunie, dar Kievul vrea să vadă propunerile de pace ale Moscovei înainte de a trimite o delegație în Turcia, a precizat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, vineri.


Reuters a relatat, săptămâna aceasta, că între condițiile puse de președintele rus Vladimir Putin pentru oprirea războiului din Ucraina se numără cererea ca liderii occidentali să se angajeze în scris să pună capăt extinderii NATO spre est.

Trimisul președintelui american Donald Trump în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că preocuparea Rusiei în legătură cu extinderea spre est a NATO este justificată și că SUA nu vor ca Ucraina să adere la alianța militară pe care o conduc.

Comentând declarația lui Kellogg, Dmitri Peskov a subliniat că Vladimir Putin a susținut constant poziția Rusiei privind inadmisibilitatea extinderii NATO către est. „Suntem mulțumiți că aceste explicații ale președintelui sunt înțelese, inclusiv la Washington”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Pe de altă parte, Peskov a precizat că negocieri directe între președinții Vladimir Putin, Volodimir Zelenski și Donald Trump pot avea loc numai după obținerea unor rezultate la negocierile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei.

„Putin a afirmat, în repetate rânduri, că este fundamental în favoarea contactelor la cel mai înalt nivel. Desigur, acestea sunt necesare, dar trebuie pregătite, iar mai întâi trebuie obținut un rezultat în cadrul negocierilor directe între delegațiile celor două țări. Dacă se ajunge la un astfel de rezultat și când se ajunge la acesta, atunci putem vorbi despre contacte la cel mai înalt nivel”, a declarat reprezentantul Kremlinului.

(Citește și: Apelul președintelui Turciei, înaintea discuțiilor Rusia-Ucraina de la Istanbul: „Să nu închidă ușa cât timp este deschisă” către o pace durabilă!)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: