26 decembrie, 2025

Comisia Dunării a creat un registru al pagubelor cauzate de agresiunea rusă în regiunea Dunării de Jos și a constatat încălcări ale Convenției de la Belgrad, a anunțat vicepremierul pentru reconstrucția Ucrainei, Oleksii Kuleba (foto), într-un interviu pentru RBC Ukraine, citat de Digi24.ro.

Potrivit acestuia, la cea de-a 104-a sesiune a organizației, cele mai multe state membre au susținut decizia inițiată de Ucraina privind crearea unui astfel de registru special al pagubelor provocate de Rusia în zona dunăreană. Inițiativa Ucrainei a fost susținută de Austria, Germania, Croația, Republica Moldova, România și Slovacia, ceea ce demonstrează responsabilitatea comună pentru securitatea pe Dunăre.

Registrul va fi inclus la inventarul despăgubirilor de război

Registrul va permite colectarea sistematică a datelor privind distrugerea porturilor, navele avariate și mărfurile deteriorate, precum și transmiterea acestora către Consiliul Europei și Uniunea Europeană pentru un răspuns internațional ulterior.


În plus, acest registru va sta la baza elaborării unor soluții de drept internațional privind viitoarea despăgubire a daunelor. În esență, este vorba despre tragerea treptată la răspundere a Rusiei – nu la nivel de declarații, ci prin documente și dovezi.

De altfel, nu este vorba doar despre infrastructura distrusă, navele avariate sau mărfurile distruse deteriorate. Atacurile Rusiei au afectat direct logistica internațională, siguranța navigației și libertatea de circulație pe una dintre arterele navigabile cheie ale Europei.

Este important de menționat că Rusia a fost deja exclusă din Comisia Dunării, iar decizia recentă reprezintă un nou pas spre izolarea internațională suplimentară a Moscovei și apărarea principiilor dreptului internațional. Ucraina declară că va continua să documenteze fiecare crimă a Rusiei, astfel încât niciuna dintre acestea să nu rămână fără consecințe.

(Citește și: „Volodimir Zelenski anunță că e dispus să-și retragă trupele din Donețk – Noul plan de pace în 20 de puncte, integral”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: