Sancțiunile recente ale SUA împotriva Rosneft și Lukoil au pus o presiune puternică pe exporturile de petrol ale Rusiei și au împins în jos prețul țițeiului rusesc Ural, reducând și mai mult veniturile din petrol și gaze ale Moscovei.
Potrivit datelor consultate de Reuters, petrolul și gazele naturale mai aduc la bugetul Rusiei doar aproape jumătate din cât o făceau anul trecut, încasările fiind la cel mai redus nivel după primele luni ale pandemiei. Situația veniturilor bugetare ale Rusiei va duce la creșterea deficitului bugetar.
Pentru întregul an, veniturile din acest sector sunt estimate să scadă cu aproximativ 25%. Estimarea se bazează pe date din industrie și pe statistici oficiale privind producția, rafinarea și livrările.

Exporturile de țiței și produse petroliere din Rusia au scăzut cu 420.000 de barili pe zi, ajungând la 6,9 milioane de barili pe zi în noiembrie, „cel mai scăzut nivel de la începutul războiului” și „de la pandemia Covid”, a subliniat și Agenția Internațională pentru Energie în ultimul său raport lunar.
Mai exact, exporturile de țiței rusesc au scăzut în noiembrie cu 290.000 de barili pe zi față de luna precedentă, în timp ce exporturile de produse petroliere au scăzut cu 130.000 de barili pe zi.
Exporturile către Turcia și India, responsabile de scădere
„Reducerea volumelor exportate, combinată cu prețuri mai mici, a dus la scăderea veniturilor la 11 miliarde de dolari, cu 3,6 miliarde mai puțin față de anul precedent și cu 11,4 miliarde sub media din prima jumătate a anului 2022, după invadarea Ucrainei”, precizează Agenția pentru Energie a OCDE.
În special, subliniază AIE, exporturile maritime rusești prin Marea Neagră au scăzut cu 42%, ajungând la 910.000 de barili pe zi, „penalizate de recentele atacuri ucrainene asupra navelor și infrastructurii „flotei fantomă”, utilizate pentru a eluda sancțiunile internaționale.
Potrivit AIE, Turcia și India par a fi „cele două destinații principale afectate de această scădere”.
Veniturile din petrol și gaze sunt cele mai importante ale Rusiei
Veniturile statului rus obținute din petrol și gaze în luna decembrie sunt pe cale să se reducă aproape la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. Au ajuns la aproximativ 410 miliarde de ruble (circa 5,17 miliarde de dolari), pe fondul scăderii prețurilor la țiței și al întăririi rublei, potrivit calculelor Reuters.
Veniturile din petrol și gaze reprezintă aproape un sfert din bugetul Rusiei și sunt cea mai importantă sursă de finanțare pentru războiul Moscovei cu Ucraina, ajuns acum în al patrulea an.
Ministerul Finanțelor de la Moscova urmează să publice datele oficiale privind veniturile din petrol și gaze pentru luna decembrie la 14 ianuarie.
(Citește și: Harta rețelelor de dezinformare rusești și chineze: 2.055 de canale oficiale și conturi prin care se acționează pentru destabilizarea Europei – Raport)
***