Ministerul de Interne al Rusiei a anunțat joi că a deschis o anchetă în legătură cu spitalizarea opozantului rus Alexei Navalnii, anunță Reuters, citând agenția TASS.
Decizia vine la două zile după ce purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a afirmat că nu sunt motive pentru a deschide o asemenea anchetă.
În aceeași zi, marți, Duma de Stat a format o comisie de anchetă pe subiect, însă pentru a descoperi dacă în spatele acestui caz sunt forțe străine care încearcă să alimenteze tensiunile între Occident și Rusia.
Alexei Navalnii se află sub comă indusă la spitalul Charite din Berlin, acolo unde a fost transferat pentru a i se salva viața. Medicii germani afirmă că disidentul rus a fost otrăvit, însă medicii ruși care l-au tratat inițial pe Alexei Navalnii îi contrazic.
Kremlinul a declarat săptămâna aceasta că nu dorește ca spitalizarea lui Navalnîi și circumstanțele care o înconjoară să îi afecteze relațiile cu Occidentul. UE, Germania și SUA au cerut derularea unei anchete în acest dosat și pedepsirea celor responsabili de tentativa de crimă.
Miniștrii de Externe ai statelor membre UE discută despre dosarul Navalnîi la reuniunea organizată joi și vineri la Berlin.