Add Your Heading Text Here

9 septembrie, 2012

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi premierul italian Mario Monti au propus sâmbătă organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene pentru a contracara ceea ce numesc un sentiment antieuropean în creştere, informează EFE citat de AGERPRES.

Van Rompuy şi Monti s-au reunit sâmbătă la Cernobbio, în marja participării lor la Forumul Ambrosetti, eveniment al lumii economice care se desfăşoară în fiecare an în această localitate din nordul Italiei.

Monti a deplâns „reemergenţa vechilor stereotipuri şi a vechilor tensiuni”, în special între ţările din nord şi cele din sud.


„Este paradoxal şi trist, într-o fază în care speram să completăm integrarea, vedem dimpotrivă un fenomen periculos cu numeroase populisme ce vizează o dezintegrare în aproape toate ţările membre”, a continuat el.

De unde ideea de a găzdui simbolic, la Roma, în Capitoliu, unde a fost semnat în 1957 tratatul fondator al Comunităţii Europene, un „summit ad hoc” al şefilor de stat şi de guvern, în scopul de a lupta împotriva „fenomenelor de respingere”, a explicat Monti. „Sper că această idee se va realiza”, a declarat el, adăugând că a vorbit despre ea cu preşedintele italian Giorgio Napolitano.

Van Rompuy a declarat că „salută” ideea şefului Guvernului italian. „Am programat discuţii la sfârşitul lui 2014, dar dată fiind situaţia actuală, ar fi o idee bună să avem această dezbatere cu mult înainte”, a declarat el.

”Mi-am însuşit ideea lui Monti de a organiza o reuniune specială cu privire la viitorul ideii de Europa”, a spus preşedintele Consiliului European.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Pentru Mario Monti, ideea acestui summit al UE este necesară deoarece Europa ”se află într-o fază periculoasă în care populismul încearcă s-o dezintegreze”.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: