Adunarea generală a acționarilor Romgaz din data de 29 aprilie are inclusă pe ordinea de zi un punct ce privește aprobarea unei societăți de furnizare de gaze cu denumirea Romgaz Furnizare M SRL, ce va avea ca obiect de activitate principal „comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte”, potrivit convocatorului publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Acționarii vor aproba inclusiv statutul societății, care urmează să aibă sediul, după înregistrarea la Registrul de stat al persoanelor juridice din Republica Moldova, la Chișinău. Compania de furnizare ar urma să deservească inclusiv clienți casnici.
În prezent, întreaga piață de energie din Moldova, inclusiv piața de furnizare, funcționează în regim de monopol sub controlul companiei moldovenești de stat Energocom.
Romgaz are în derulare și un proiect de punere la punct a unei societăți de furnizare de gaze către clienți finali în România, după modelul Hidroelectrica, care a atras pe segmentul de furnizare de clienți casnici un număr record de clienți într-un timp foarte scurt.
Romgaz este cel mai mare producător de gaz din România, iar extragerea gazelor din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, proiect dezvoltat împreună cu Petrom, va dubla producția anuală de gaze naturale a României. În acest context, Republica Moldova ar urma să beneficieze de acces la achiziția de gaze din offshore-ul românesc Neptun Deep, care va începe producția efectivă de gaze în 2027. România este deja principalul furnizor de gaze al Republicii Moldova.
Un prim contract pentru gazele din Neptun Deep a fost semnat în avans în debutul anului, grupul austriac OMV încheind un acord de furnizare de gaze din 2027 cu firma germană Uniper.
(Citește și: ”Primul acord de furnizare gaze din Neptun Deep: OMV – Uniper Germania”)
Achiziția activelor Azomureș, în vizorul Romgaz
Pe ordinea de zi mai figurează și un punct ce privește achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare externă a ROMGAZ necesare pentru achiziția activelor ce concură la activitatea de producție a Azomureș.
Așa cum a afirmat ministrul Energiei Sebastian Buduja într-un interviu acordat CursDeGuvernare.ro în luna ianuarie, Romgaz a primit „mandat să studieze posibile achiziții de combinate pentru producția de îngrășăminte chimice pentru agricultură”.
„Mizăm pe de o parte pe faptul că România are un sector agricol mare, deci o piață mare de desfacere și avem și gaz, iar pe de altă parte pe chestiuni de securitate națională: pentru că dacă se întâmplă ceva pe piață și nu ai îngrășăminte disponibile, dacă nu le ai la dispoziție, îți compromiți tot potențialul agricol. Analizează aceste lucruri cei de la Romgaz.
Ei nu pot însă să dea gazul decât tot în condiții de piață, chiar dacă ar fi acționari într-o altă companie. Dacă ar fi acționari 100% atunci s-ar putea crea aceste premize. Analizăm, este o chestiune și de preț pentru că au proiecte foarte mari în derulare – Neptun Deep, Caragele, centrala de la Iernut – și atunci trebuie să își și permită să achiziționeze un asemenea combinat, luând în calcul și obligațiile actuale, cel puțin cele de captare de dioxid de carbon, care vor interveni drept cost de la un moment dat încolo. Acestea sunt niște costuri care trebuie estimate”, a afirmat Burduja.
(Citește și: ”Romgaz face primul pas oficial în direcția preluării Azomureș”)
***