Compania de stat Romgaz (SNG) se pregătește, în mod accelerat, de intrarea pe piața de furnizare a clienților casnici, după modelul Hidroelectrica, iar primele livrări de gaze către persoane fizice sunt estimate să aibă loc în aprilie 2026, când va avea loc și liberalizarea prețurilor.
Anunțul a fost făcut de Gabriela Trâmbițaș, directorul financiar al Romgaz, în cadrul teleconferinței cu analiștii de după publicarea rezultatelor financiare aferente trimestrului trei.
„În ceea ce privește sistemul ERP (platforma informatică – n.r.), dezvoltăm în prezent platforma care va facilita relația cu clienții din această nouă piață. În paralel, purtăm discuții cu băncile și procesatorii de plăți pentru a implementa plăți online, integrate direct în această platformă. De asemenea, desfășurăm proceduri de achiziție pentru alte soluții software necesare acestei activități – pentru contractare online, call-center etc.
În mod specific pentru ERP, estimăm că (platforma) va fi operațională până la finalul acestui an. Totuși, înainte de a intra efectiv pe piață, mai sunt câțiva pași de parcurs. Prin urmare, estimăm că primele livrări vor începe abia în luna aprilie”, a spus Gabriela Trâmbițaș.
Romgaz își va dubla producția cu Neptun Deep și va avea suficient gaz și pentru populație – Compania și-a asigurat deja necesarul de finanțare pentru 2026
Intrarea pe piața de furnizare a Romgaz, fix la momentul în care va avea loc liberalizarea pieței, va tempera majorările de prețuri care vor fi resimțite de populație, în condițiile în care este de așteptat ca Romgaz să ofere gazul din proprie producție către populație la un preț mai mic decât alți furnizori, pentru a capta din cota de piață.
Modelul de business a fost unul de succes pentru Hidroelectrica, în ce privește atragerea de clienți casnici – a ajuns la peste 1 mil. de puncte de consum – cu toate că marjele de profitabilitate ale Hidroelectrica s-au comprimat.
Romgaz este însă de așteptat să își dubleze producția de gaze datorită proiectului din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, ce va livra efectiv primele molecule de gaz în anul 2027.
Oficialul Romgaz a mai declarat, în ceea ce privește alte posibile emisiuni de obligațiuni în perioada următoare, că producătorul de gaze deținut de Ministerul Energiei și-a acoperit deja necesarul de finanțare pentru anul viitor.
„În acest moment, pe baza proiectelor existente, am acoperit deja necesarul de finanțare pentru anul viitor. Totuși, dacă apar proiecte neprevăzute sau în funcție de situația pieței, este posibil să efectuăm o nouă emisiune de obligațiuni în cadrul programului actual. După cum știți, am avut deja două emisiuni de câte 1 miliard de euro din programul nostru de 1,5 miliarde”,
Romgaz a atras recent 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni.
(Citește și: ”CEO-ul OMV Petrom, despre Neptun Deep: La maximum de producție vom avea 70.000 de barili echivalent petrol/zi doar pentru Petrom – Acum forăm sondele la zăcământul Pelican Sud, proiectul e în grafic”)
***