Aproximativ 8 din 10 români sunt mai atenți la preț în acest an atunci când fac cumpărături online, iar 57,8% intenționează să renunțe la anumite produse non-esențiale, reiese dintr-un sondaj național realizat de compania de curierat Cargus.
Potrivit studiului, efectuat pe un eșantion de 1.013 respondenți din mediul urban, cu vârsta de peste 18 ani, în perioada 12-27 februarie 2026, 58,2% dintre români se așteaptă la o creștere a cheltuielilor lunare ale gospodăriei în 2026.
Presiunea asupra bugetelor este resimțită cel mai acut de tinerii din Generația Z, peste 82% dintre respondenții sub 30 de ani anticipând majorarea costurilor, comparativ cu aproximativ 60% în rândul Millennials și Gen X și aproape 50% la Baby Boomers.
Peste 71% dintre respondenți declară că au devenit mai prudenți cu cheltuielile pentru cumpărături online față de 2025, iar 78% sunt mai atenți la preț.
Principalele măsuri adoptate includ: renunțarea la produse non-esențiale (57,8%), cumpărarea mai frecventă a produselor la promoție (49,9%), achiziții mai rare și mai calculate (40,6%), control mai bun al cumpărăturilor impulsive (25%) și amânarea achizițiilor mari (17,2%).
În ceea ce privește categoriile de produse, peste 54% dintre respondenți intenționează să reducă cheltuielile cu tehnologie și electrocasnice, 39% cu îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, 27% cu hobby-uri, 24,5% cu produse de înfrumusețare și 21,8% cu abonamente la servicii de streaming. În schimb, 40% plănuiesc să aloce mai mulți bani pentru alimente de bază și aproape 40% pentru produse de igienă și sănătate.
Cumpărăturile online rămân importante, dar pentru aproape jumătate dintre respondenți (49%) reprezintă sub 25% din totalul achizițiilor în 2026. Proporția este mai mare în rândul Baby Boomers (63,6%) și Gen X (49,6%). Marketplace-urile sunt preferate de 61% dintre respondenți, în special de Millennials și Gen Z, iar 30% utilizează platforme internaționale precum Amazon, Temu sau AliExpress.
Printre cele mai apreciate beneficii oferite de comercianți se numără reducerile pentru cumpărături viitoare (55,2%), ofertele speciale pentru clienți fideli (51,2%), cashback-ul sau punctele (39%) și livrarea/returul gratuit (36,4%). Costul livrării influențează deciziile: 22,6% adaugă produse suplimentare pentru a atinge pragul de livrare gratuită, 20,5% amână comanda până acumulează suficiente articole, iar 15,1% comandă extra chiar dacă nu aveau nevoie, doar pentru a evita taxa.
Sondajul a fost realizat prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) de platforma iVox Research.
(Citește și: ”80% din tinerii Generației Z fac mai multe cumpărături de Crăciun și de Revelion – CFA România”)
***