23 martie, 2026

2.500 de militari din 12 state NATO participă, începând de luni, la exercițiului multinațional și inter-instituțional „SEA SHIELD 2026”, care se desfășoară în perioada 23 martie – 3 aprilie 2026 în Marea Neagră și pe Dunăre, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Evenimentul se desfășoară sub coordonarea Forțelor Navale Române și marchează un angajament consolidat pentru securitatea regională și interoperabilitatea structurilor militare și civile, potrivit MApN, fiind „cel mai complex eveniment de instruire al acestui an”.

Exercițiul va cuprinde scenarii complexe, ce implică acțiuni integrate în medii maritime, fluviale, lagunare, subacvatice, terestre și aeriene, adaptate provocărilor actuale de securitate.


La exercițiu participă peste 2.500 de militari din România și din 12 state aliate și partenere, printre care Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Vor fi implicate 48 de nave și bărci, 64 de vehicule de luptă, 10 aeronave și 10 sisteme autonome fără pilot, Forțele Navale Române contribuind cu aproximativ 1.500 de militari, 33 de nave și bărci, 14 vehicule de luptă, 4 sisteme autonome și 2 elicoptere navale.

Potrivit MApN, exercițiul urmărește creșterea interoperabilității între structurile militare și instituțiile statului, precum și optimizarea coordonării multinaționale și inter-instituționale, contribuind astfel la stabilitatea securității în regiunea Mării Negre și pe flancul estic al NATO.

(Citește și: ”Dacian Spring 2025, amplu exercițiu militar în desfășurare pe teritoriul României, cu participarea a 4.000 de militari din 10 țări – deplasări de tehnică militară pe șoselele”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: