Add Your Heading Text Here

27 decembrie, 2022

Soldul creditului neguvernamental acordat de băncile din România a crescut în luna noiembrie cu 0,2% față de octombrie 2022 (-1% în termeni reali), până la nivelul de 364,4 miliarde de lei, în vreme ce depozitele rezidenților au crescut de peste patru ori mai repede, cu până la 0,9% (495,4 miliarde de lei), potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).

Determinantă pentru această evoluție a fost avansul dobânzilor care a descurajat contractarea de noi credite și a încurajat economisirea, băncile având nevoie de banii deponenților pentru a-și echilibra necesarul de lichiditate, în contextul în are BNR practică un control strâns al acesteia pentru a ține în frâu inflația.

Similar lunilor anterioare, împrumuturile în valută, accesate preponderent de companii a fost principalul motor al creditării. Astfel, creditul în lei, cu o pondere de 69,4% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 1%, iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 3% (2,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

(Citește și: ”Analiză: Companiile migrează către credite în euro, cu dobânzi la o treime față de lei”)


Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 13,2% (-3,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 9,2% a componentei în lei (-6,5% în termeni reali) și a creșterii cu 23,4% a componentei în valută exprimată în lei (24,2% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna noiembrie 2022 cu 3,4% față de luna octombrie 2022, până la 172 de miliarde de lei. În raport cu noiembrie 2021, acesta s-a majorat cu 8,6% (-7,0% în termeni reali).

Depozitele în valută au scăzut

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 64,6% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 2,5% față de luna octombrie 2022, până la 320 de miliarde de lei. Comparativ cu luna noiembrie 2021, acestea au crescut cu 7,6% (-7,9% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,6% față de luna anterioară, până la 168 de miliarde de lei și cu 4,4% (-10,6% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 3,6% (până la 152 de miliarde de lei) față de luna precedentă, iar față de luna noiembrie 2021, au înregistrat o creștere de 11,3% (-4,7% în termeni reali).


Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 35,4% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,8% față de luna octombrie 2022, ajungând până la nivelul de 175,346 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,9%, până la 35,651 miliarde de euro). Comparativ cu luna noiembrie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 6,4% (7,0%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,7% față de luna octombrie 2022, până la 123,348 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,8%, până la 25,079 miliarde de euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,6% (6,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 4,4% față de luna octombrie 2022, până la 51,997 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 4,5%, până la 10,572 miliarde de euro). Comparativ cu noiembrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8,1% (8,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: