Rezervele valutare ale României au continuat și în august tendința de revenire, cu o creștere de 3,1%, după una de 8,5% în iulie și de 4,7% în iunie, ajungând la data de 31 august la valoarea de 65,2 mld. euro, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Amintim că turbulențele politice și electorale din luna mai au dus la scăderea rezervelor valutare cu 6,7 mld. euro (pentru stabilizarea cursului, pe fondul ieșirilor de capital determinate de închiderea pozițiilor deținute de investitorii străini), până la 55,6 mld. euro.
De aici și importanța nivelului rezervei, relevant pentru ameliorarea riscurilor financiare și economice (un curs mai mare înseamnă inflație și probleme în economia reală) în caz de ieșire în masă a capitalurilor.
Nivel record pentru rezervele internaționale ale României
În orice caz, nivelul din august al rezervei valutare este acum peste cel din aprilie (62,4 mld. euro) și de asemenea în linie cu cel din august 2024, când a fost ultimul record: de 65,77 mld. euro la rezerva valutară și de 73,66 mld. euro la cea cu tot cu aurul.
În iulie, rezerva valutară s-a ridicat la 63,22 mld. euro, în creștere de la 58,28 mld. euro în iunie.

Potrivit datelor transmise de BNR, în cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:
- Intrări de 3.336 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
- Ieşiri de 1.373 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.
Turbulențele politice din jurul alegerilor prezidențiale de acum patru luni au provocat ieșiri mari de capital, determinând intervenții de amploare ale BNR pentru a proteja leul. Economiștii le-au estimat a fi între 6 și 8 mld. euro, interval confirmat ulterior de datele oficiale privind evoluția rezervelor. De atunci, BNR a lăsat cursul liber (vezi grafic), cu probabile intervenții punctuale și minore.

”În luna mai am avut o presiune puternică pe piața valutară – ieșiri mari de capital. Aș spune istorice, probabil unele din cele mai mari. Nu au fost determinate de un singur eveniment, ci a fost o avalanșă de factori negativi. A început datorită tensiunilor și discursului public deseori agresiv din perioada campaniei electorale, s-a deteriorat treptat, apoi a fost rezultatul alegerilor, dar după asta a urmat demisia guvernului și mai ales semnalul de alarmă, constituit de faptul că, luni, în data de 5 mai, după alegeri, Ministerul de Finanțe nu a putut să ia bani din piață, lucru pe care l-a anunțat. În consecință, am asistat la ieșiri masive”, a comentat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în legătură cu mișcările de capital din acea perioadă.
România are rezerve de aur în valoare de 9,72 mld. euro
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 9,72 mld. euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2025 au fost de 74,91 mld. euro, faţă de 72,86 mld. euro la 31 iulie 2025.
Plăţile scadente în luna septembrie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 902 milioane euro.
(Citește și: ”Costul instabilității: Rezervele valutare ale României au scăzut cu 6,7 mld. euro în mai”)
***