Constituţiile postcomuniste ale României par să stea sub dublul semn al partizanatului şi al improvizaţiei. Ceea ce lipseşte, invariabil, este apelul la compromis şi la viziunea intelectuală. Textele ce se nasc sunt, pe cale de consecinţă, doar simple texte juridice, lipsite de capacitatea de a asigura buna guvernare şi de a stimula un patriotism civic.
Varianta de revizuire conturată în februarie 2014 este marcată de acelaşi păcat originar evocat anterior. În absenţa unui proiect de durată, a prevalat interesul de a soluţiona, pe termen scurt, un conflict care a opus pe preşedintele Băsescu partidelor din USL.
Rolul acestei noi constituţii este acela de a consfinţi această victorie simbolică repurtată împotriva inamicului prezidenţial.
Absenţa unui preambul cu care să se deschidă constituţia este simbolică. După douăzeci şi patru de ani, nu se poate identifica şi cristaliza acea filosofie politică pe care să se întemeieze comunitatea de cetăţeni. Acolo unde s-a intervenit în articolele de deschidere, rezultatul este dezamăgitor şi criticabil. Biserica Ortodoxă Română este menţionată cu rolul ei istoric, alături de monarhie, într-o formulare mai degrabă relevantă într-un potenţial preambul.
Actualul proces de revizuire a ignorat, deliberat, referendumul din 2009, referendum validat ca atare prin atingerea numărului minim de participanţi. Intenţia noii constituţii este de a realiza un compromis între menţinerea aproape neschimbată a bicameralismului şi acceptarea unei concesii numerice – Camera Deputaţilor îşi vede dimensiunea limitată la maximum 300 de reprezentanţi. Dincolo de acest gest, legea de revizuire menţine un edificiu bicameral care şi-a dovedit limitele. Ea nu reuşeşte să răspundă la întrebarea elementară ce priveşte rolul şi menirea Senatului însuşi. Seria de articole prin care se sugerează că Senatului îi vor reveni o serie de domenii, spre gestionare, este una mai degrabă formală.
De esenţa bicameralismului nostru a fost existenţa unui monocameralism de facto, ce acorda Plenului Camerelor reunite dreptul de a decide în cele mai importante chestiuni politice ca, de exemplu, moţiunea de cenzură. Această viziune nu este modificată în nici un fel. Numărul deputatilor şi al senatorilor este irelavant. Fundamentală ar fi fost schimbarea de paradigmă – or, aici, legea de revizuire nu aduce nimic nou.
Există un domeniu în care actuala lege de revizuire intervine, spre a modifica statutul aleşilor. Prin dispoziţiile ei, ea conduce, pe de o parte, la naşterea unei protecţii sporite la nivel procesual penal şi, pe de altă parte, exclude Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie de la judecarea în primă instanţă a cauzelor care îi implică pe parlamentari. Este aceasta o evoluţie periculoasă.
Legea de revizuire modifică, în termeni reali, natura regimului nostru politic.
Deşi alegerea directă a şefului de stat este menţinută, relevanţa instituţiei prezidenţiale este afectată sever. În fapt, prin seria de amendamente, noua formă avantajează pe deţinătorul poziţiei de sef al guvernului.
Semnificativă pentru această parlamentarizare a regimului este noua manieră de numire a primului ministru. Preşedintele nu mai are nici o marjă de manevră. El este obligat să acţioneze în acord cu voinţa coaliţiei/partidului care a întrunit cele mai multe voturi. Viitorul titular al magistraturii va fi titularul unei funcţiuni ceremoniale. În cazul remanierii, preşedintele este chemat să ducă la îndeplinire punctul de vedere al şefului de guvern.
Deşi au existat puncte de vedere care au sugerat necesitatea modificării mecanismului de adoptare al ordonanţelor de urgenţă, nimic semnificativ nu a fost realizat pe acest plan. Limitatea dreptului la angajarea răspunderii Guvernului la o singură dată pe sesiunea parlamentară nu anulează realitatea preeminenţei executivului în materie de legiferare. Ordonanţele sunt fundamentul acestei supremaţii.
Nu mai puţin îngrijoratoare este viziunea pe care legea de revizuire o conţine în materia Consiliului Superior al Magistraturii. Creşterea numărului de reprezentanţi ai societaţii civile la 4 este o modalitate prin care majorităţile politice câştigă o pârghie de influenţare directă. Stipularea constituţională a dreptului adunărilor de magistraţi de a-şi revoca aleşii din CSM conţine un semnal potenţial de imtimidare la adresa celor care vor fi parte a organismului de garantare al indepedenţei justiţiei.
La un bilanţ provizoriu, actuala lege de revizuire îşi probează limitele. Proiectul adoptat de parlament nu se întemeiază pe o viziune articulată şi nu conduce la creşterea transparenţei guvernării. Adoptarea lui poate conduce la subminarea domniei legii şi la afectarea unor mecanisme democratice esenţiale.
***
Ioan Stanomir este Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti
Urmărește-ne pe Google News
5 răspunsuri
dumneavoastra invocati faptul ca partizanatul politic este o piedica in calea unei Consititutii care sa fie cea „potrivita” (care ar putea fi alt termen, caci orice act fundamental are amprenta politica a celor care au promovat-o)! doar ca nu dvs. sunteti cel ale carui argumente sa fie credibile! cum ar arata o constitutie a PDL (sau a Miscării Populare, ca nu mai stiu exact cu cine „votati” ,evident, echidistant, ca toti militanti pentru Romania europeana!
dl malureanu,sugestiile dvs sunt incorecte. nu sunt membru nici al PDL, nici al PMP.
lachez (din franceza)! PDL, PMP, FD, TB ejusdem farinae! si pentru ca nu sunteti echidistant si ati patronat constant, prin pozitiile dvs., niste semidocti (NB- am uitat de EB), de ce m-ar interesa critica dvs la constitutie si amendamentele pe care le propuneti! nu mai aveti nicio credibilitate, ca si altii care nu au inteles ca democratia si celelalte vorbe mari clamate reperezinta, de fapt, altceva decat debiteaza ei! a bon entendeur salut (tot din franceza)!
Interesant, DL. malureanu sustine ca ideile din articol nu sint credibile pt ca sint scrise de DL. ioan stanomir. tulburator…
domnule Doru, sa ma explic, pentru a nu va tulbura prea mult! Cei care vor sa fie credibili, atunci cand sustin astfel de pozitii (dar nu numai!) trebuie sa fie echidistanti! de ce trebuie sa il citesc pe dl Stanomir,, cand stiu ca prezinta o pozitie POLITICA, careia i-a subordonat argumentele! Gasesc aceeasi pozitie la cei pe care dl Stanomir ii sustine de multi ani (enumerati mai sus!). ar fi fost mai util daca dl stanomir ar fi prezentat, echilibrat, o pozitie stiintifica, nu politica!Atunci as fi citit-o, pentru ca mi-ar fi fost utila sa disting, cum se zice, graul de neghina! Altfel, la TV (ex. B1) am auzit asta de multe ori (inclusiv cand a intervenit, frecvent dl TB).