Oficialii ucraineni și europeni le-au înmânat repezentaților SUA cu care s-au întâlnit pe 23 aprilie, la Londra, o serie de propuneri privind în încheierea războiului cu Rusia. Documentul a intrat în posesia jurnaliștilor de la Reuters, care l-au publicat ca atare.
Mult așteptata reuniune la nivel ministerial de la Londra privind pacea din Ucraina s-a transformat, miercuri, în discuții tehnice, între diplomați și consilieri și mai mulți oficiali ucraineni.
Acestea s-au concretizat în ceea ce poată fi numită contraoferta ucraineană și europeană la planul de pace al lui Donald Trump, care prevedea recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei și recunoașterea neoficială a controlului rusesc asupra aproape tuturor zonelor ocupate de la invazia din 2022.
Oferta lui Donald Trump ar necesita concesii majore din partea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care exclude acceptarea ocupației ruse a Peninsulei Crimeea și a unor părți din patru regiuni din estul Ucrainei, ocupate în prezent militar de ruși.
Ce propun ucrainenii și europenii
Încetarea focului:
- Angajarea la o încetare a focului completă și necondiționată în aer, pe uscat și pe mare.
- Ambele părți să înceapă imediat negocieri privind punerea în aplicare tehnică, cu participarea SUA și a țărilor europene. Acest demers se desfășoară în paralel cu pregătirea agendei și a modalităților pentru un acord de pace complet.
- Monitorizarea încetării focului, condusă de SUA și sprijinită de țări terțe.
- Rusia trebuie să returneze necondiționat toți copiii ucraineni deportați și strămutați ilegal. Schimbul tuturor prizonierilor de război (principiul „toți pentru toți”). Rusia trebuie să elibereze toți prizonierii civili.
Garanții de securitate pentru Ucraina:
- Ucraina primește garanții solide de securitate, inclusiv din partea SUA (acord similar articolului 5), în condițiile în care nu există un consens între aliați cu privire la aderarea la NATO.
- Nu se impun restricții asupra forțelor de apărare ucrainene.
- Statele garante vor fi un grup ad hoc format din țări europene și țări neeuropene dispuse să participe. Nu se impun restricții privind prezența, armamentul și operațiunile forțelor străine prietene pe teritoriul Ucrainei.
- Ucraina urmărește aderarea la UE.
Teritoriul:
- Problemele teritoriale vor fi discutate și soluționate după un încetare a focului completă și necondiționată.
- Negocierile teritoriale încep pe baza liniei de control.
- Ucraina recâștigă controlul asupra centralei nucleare de la Zaporizhzhia, cu implicarea SUA, precum și asupra barajului Kakhovka.
- Ucraina beneficiază de liberă circulație pe râul Nipru și de controlul asupra KinburnSpit.
Economie:
- SUA și Ucraina pun în aplicare acordul de cooperare economică/acordul privind mineralele.
- Ucraina va fi reconstruită în totalitate și va primi despăgubiri financiare, inclusiv prin intermediul activelor suverane rusești, care vor rămâne înghețate până când Rusia va despăgubi Ucraina pentru prejudiciile cauzate.
- Sancțiunile impuse Rusiei de SUA începând din 2014 pot fi supuse unei relaxări treptate după realizarea unei păci durabile și pot fi reintroduse în cazul încălcării acordului de pace (snapback).
Ce prevede articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic
Tratatul Nord-Atlantic a fost semnat la 4 aprilie 1949, la Washington. Statele semnatare s-au angajat să își unească eforturile în scopul apărării colective și al păstrării păcii și securității.
Articolul 5
Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părților și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord.
Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca urmare a acestuia vor fi imediat aduse la cunoștință Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după adoptarea de către Consiliul de Securitate a măsurilor necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.
(Citește și: „Axios: „Varianta finală” a lui Donald Trump pentru planul de pace în Ucraina. Ce primește Rusia, ce primește Ucraina”)
***