19 martie, 2025

Comunitatea antreprenorilor din judeţul Vrancea i-au transmis preşedintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, o scrisoare deschisă în care-și exprimă „indignarea” faţă de iniţiativele legislative şi administrative ale acestuia. Fostul primar „distorsionează mecanismele economiei libere”, acuză antreprenorii din Vrancea, care amenință că vor mobiliza „întreaga comunitate de afaceri pentru a lua măsuri ferme şi legale împotriva acestor abuzuri”.

Inițiativa care a stârnit revolta retailerilor: ANPC a pus în transparenţă decizională un ordin care va obliga operatorii economici să informeze consumatorii cu privire la adaosul comercial aplicat fiecărui comercializat, adaos raportat la preţul de bază al producătorului. Adaosul al trebui să fie afișat cu același font și mărime, lângă preț.

Nemulțumirile -semnatarilor: intervenții abuzive, distorsionarea concurenței și climat ostil mediului de afaceri

Semnatarii spun că nu vor accepta ca statul „să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor” lor şi ameninţă că vor mobiliza întreaga comunitate de afaceri pentru a lua „măsuri ferme şi legale împotriva acestor abuzuri”. Antreprenorii amintesc că ratingul de ţară al României, adică imaginea ţării asupra investitorilor, este la limita inferioară de încredere (BBB minus).


„Este inacceptabil ca, într-un climat economic marcat de incertitudine şi instabilitate fiscală, statul să îşi intensifice ingerinţa în sectorul privat, impunând restricţii care limitează competitivitatea, reduc capacitatea de negociere a antreprenorilor şi subminează principiile fundamentale ale economiei de piaţă. Prin urmare, declarăm în mod ferm că NU acceptăm intervenţiile abuzive care încătuşează mecanismele pieţei libere (…), distorsionează concurenţa şi creează dezechilibre economice (…), reduc atractivitatea României pentru investiţii (…), lovesc în mod direct întreprinderile mici şi mijlocii (…) şi ignoră consultarea mediului de afaceri”.

„Stabilirea preţurilor trebuie să fie exclusiv rezultatul cererii şi ofertei, al concurenţei şi al capacităţii de negociere dintre actorii economici. Orice încercare de impunere a unor modele de control asupra adaosurilor comerciale reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor economice fundamentale. (…) Forţarea operatorilor economici să dezvăluie informaţii comerciale sensibile legate de formarea preţurilor nu face decât să creeze confuzie, să alimenteze speculaţiile şi să creeze un climat ostil mediului de afaceri. (…) O economie sănătoasă se bazează pe încredere, predictibilitate şi stabilitate. Orice măsură care restricţionează libera concurenţă şi împovărează mediul privat descurajează investiţiile şi împinge întreprinderile către pieţe externe mai flexibile şi mai permisive”.

„Nu vom accepta ca statul să intervină arbitrar în politicile comerciale ale întreprinderilor noastre! Dacă aceste practici continuă, vom mobiliza întreaga comunitate de afaceri pentru a lua măsuri ferme şi legale împotriva acestor abuzuri. Nu în ultimul rând, vă amintim că ratingul de ţară al României, adică imaginea ţării asupra investitorilor, se află la limita inferioară de încredere (BBB minus), fiind încadrat ca „Negativ”, acest lucru datorându-se în primul rând acţiunilor puterii executive”.

Solicitările

Antreprenorii cer „imperativ retragerea imediată a oricăror iniţiative care afectează libera formare a preţurilor şi negocierea comercială între agenţii economici, stoparea tuturor intervenţiilor legislative care generează incertitudine şi impredictibilitate în mediul de afaceri, crearea unui mecanism real de consultare a antreprenorilor înainte de orice modificare legislativă cu impact economic major şi adoptarea unor măsuri care „să susţină antreprenoriatul şi competitivitatea, nu să impună constrângeri ce vor sufoca economia privată”.

Răspuns prompt din partea preşedintelui ANPC şi deschiderea unui dialog real pentru soluţionarea acestor probleme. Antreprenorii subliniază importanţa unei colaborări constructive pentru un climat economic stabil şi favorabil dezvoltării afacerilor locale.

Concordia a cerut renunțarea la afișarea adaosului comercial pentru fiecare produs, la întâlnirea cu premierul


Reprezentanți ai Confederației patronale Concordia au avut marți o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu și câțiva miniștri, unul dintre subiecte fiind ANPC, sancțiunile disproporționate aplicate de instituție în timpul controalelor televizate și proiectul privind afișarea adaosului comercial la fiecare produs comercializat.

„E un mesaj pe care l-am transmis și Guvernului, că așa ceva este imposibil, nu se poate face așa ceva. Sunt comercianți care au 20.000 – 30.000 de produse. Cum poți să afișezi adaosul comercial la raft, mai ales că adaosul acesta se schimbă. De la producător până la comerciant sunt o grămadă de intermediari. Cred că și Consiliul Concurenței ar avea ceva de spus în direcția asta, nu ? Noi încercăm să avem un mediu concurențial, ca producătorii să nu se înțeleagă între ei la prețuri, acum ce facem, afișăm toate adaosurile comerciale ? Eu vă spun sincer că n-am auzit nicăieri în lume de așa ceva, să văd pe meniuri sau la raft afișate adaosurile comerciale, și cred că e complet neproductiv să discutăm o astfel de măsură”, a declarat Radu Burnete, directorul general al Concordia, după încheierea întânirii de la Palatul Victoria.

El a precizat că premierului i s-a solicitat ca măsura privind afișarea adaosului comercial să fie retrasă, întrebat care a fost mesajul lui Marcel Ciolacu pe acest subiect.

„Sincer, nu am primit neapărat un răspuns direct, a părut să fie de acord cu noi, că pare ceva foarte greu de de implementat. Am solicitat să avem discuții suplimentare, bine, în primul rând am solicitat ca o astfel de măsură să nu existe, credem că nu folosește nimănui”, a mai spus Radu Burnete.

(Citește și: Discuții Premierul Ciolacu – Confederația Concordia: investițiile publice, reforma fiscală și Protecția Consumatorilor)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: