Restanțele statului pentru concediile medicale au ajuns la începutul anului la peste 4,1 miliarde de lei, conform datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar la sfâșitul lunii februarie obligațiile de plată se situau deja la 4,2 miliarde, în timp ce bugetul total acordat pentru anul în curs este de 4,5 de miliarde de lei.
O sumă restantă este una record, în contextul în care la începutul anului trecut se situa la 3,4 miliarde de lei, iar la 1 ianuarie 2023 era de numai 2,6 miliarde de lei.
Din date se observă, de asemenea, că marja dintre restanțele de la începutul anului și bugetul anual alocat este infimă, în condițiile în care după numai două luni din 2025 s-au mai adăugat obligații neplătite de 100 de milioane de lei, iar în luna ianuarie s-au făcut plăți totale de aproape 327 de milioane de lei, la acest capitol.

Evoluția aceasta semnificativă a restanțelor are loc pe fondul unor deficite în creștere la Sănătate. Execuția bugetară din luna ianuarie consemna deja un deficit al Fondului Național Unic de Sănătate de 2,065 de miliarde de lei.
„Valoarea totală a obligațiilor de plată include atât sumele restante din anii anteriori, cât și obligațiile noi înregistrate pe parcursul anului, având în vedere fluxul continuu al concediilor medicale. Astfel, valoarea obligațiilor de plată la începutul și sfârșitul fiecărui an reflectă atât plățile restante, cât și plățile pentru indemnizațiile de concedii medicale acordate în anul respectiv”, conform metodologiei Casei.
Datoriile statului către companii cresc, în timp ce zilele de concediu medical scad
Datele CNAS mai arată o diminuare consistentă a zilelor de concediu acordate anul trecut, cu peste un milion:

Mențiuni metodologice importante:
- Noțiunea de concediu medical nu este sinonimă cu certificatul de concediu medical. Pentru același concediu medical se pot emite mai multe certificate de concediu medical, unul „inițial” și celelalte „în continuare”, atât în funcție de evoluția afecțiunii respective, cât și ca urmare a faptului că certificatul se emite doar pentru o durată de maximum o lună calendaristică (spre exemplu, pentru un concediu de sarcină și lăuzie, care are o durată totală de 126 zile calendaristice, se emit minim 5 certificate de concediu medical).
- Totodată, nu toate zilele de concediu medical sunt suportate din FNUASS. În conformitate cu prevederile art. 12 din OUG nr. 158/2005 1 , indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă se suportă de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă, cu excepţia indemnizaţiilor aferente certificatelor de concediu medical acordate persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării.
Bolile pentru care se acordă cele mai multe concedii medicale

*****