Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a decis, ”după o matură chibzuinţă,” să îşi depună candidatura pentru alegerile prezidenţiale și, cu câteva ore înainte de încheierea perioadei limită, el și-a înregistrat dosarul la BEC. Dosarul său va fi respins, întrucât nu deține cele 200.000 de semnături ale susținătorilor impuse de legea electorală, o obligație pe care o va contesta la CCR.
”Dragi români, uneori, în viaţă, trebuie să alegi calea grea şi complicată pentru a realiza lucruri importante pentru Ţara pe care toţi trebuie să o slujim cu credinţă, devotament şi sacrificiu. În vremuri atât de periculoase, sunt convins că pot fi o alegere potrivită pentru a fi Preşedintele Republicii, de aceea m-am angajat direct şi fără ezitare în sarcina istorică de a face România Puternică!”, a conchis Remus Pricopie.
SNSPA a avut mai multe inițiative politice în ultimul timp – instituția a cerut la CCR anularea prezidențialelor din noiembrie și, recent, l-a propus pe președintele Donald Trump la premiul Nobel pentru pace.
„Lista cu semnăturile a cel puțin 200.000 de persoane nu este în spiritul Constituției” – rectorul SNSPA
”Dosarul meu de candidatură nu este însoţit de liste de semnături deoarece în nicio ţară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susţinere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidenţială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalităţile potenţial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susţinere dovedeşte că nu este o cerinţă democratică. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidenţiale de anul trecut, au fost mai mulţi candidaţi care nu au obţinut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susţinere, ce dovedesc ele? În aceste condiţii, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susţinători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituţiei României”, arat[ rectorul SNSPA ]ntr-un comunicat postat pe Facebook.
Remus Pricopie spune că, în opinia sa, candidaturile depuse nu contribuie la ieşirea din criza politică în care se află România. ”Cu toate că există un număr semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidenţiale, ele nu contribuie, în opinia mea, la ieşirea din criza politică în care ne aflăm, dimpotrivă, o adâncesc. Candidaţii partidelor politice se află sub cota de încredere a partidelor care i-au propus, iar cei aşa-zis «independenţi» nu sunt în măsură să aducă un suflu nou, care să refacă legătura de încredere între clasa politică şi societate. Candidatura mea este o ofertă lansată societăţii româneşti de a avea un preşedinte al viitorului, cinstit şi puternic, matur şi echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm”, a afirmat el.
Potrivit lui Pricopie, invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu ”nu înseamnă că încercările Rusiei de a-şi aduce omul său la conducerea ţării au încetat”. ”Vor căuta noi «Călin Georgescu» şi sper din suflet să nu-şi găsească susţinători în rândul conducătorilor României. Iar singura garanţie autentică este de a avea un preşedinte patriot”, a adăugat el.
Pricopie consideră că România are nevoie de un preşedinte cu ”realizări profesionale autentice”. ”Doar un om care a muncit din greu pentru tot ceea ce a realizat în viaţă ştie să aprecieze efortul şi sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a avea succes”, a mai afirmat rectorul SNSPA.
De asemenea, a arătat Pricopie, România are nevoie de un ”preşedinte empatic şi solidar cu naţiunea”, ”un exemplu de cumpătare şi modestie, de bun simţ şi respect pentru ceilalţi”, de un ”preşedinte vizionar, care respectă trecutul însă luptă pentru pregătirea ţării astfel încât viitorul să nu ne găsească nepregătiţi”.
(Citește și: SNSPA îl propune pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace – invită și alte universități să se alăture demersului)
****