fbpx

28 ianuarie, 2025

Eventuala sărbătorire a Paștelui odată cu catolicii este o decizie ce poate fi luată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a comunicat Patriarhia Română. Poziționarea este un răspuns la propunerea recentă a Papei Francesc de celebrare a sărbătorii pascale la aceeași dată, ca un pas decisiv spre unitatea creștinilor.

„Aşadar, şi prezenta iniţiativă se înscrie în acelaşi parcurs de lucru, ţinând cont şi de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor şi Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016, la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: în ceea ce priveşte tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviinţă pentru formarea duhovnicească a enoriaşilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paştilor de către toţi ortodocşii”.

Prin urmare, „orice iniţiativă referitoare la data de sărbătorire a Paştelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox”, a precizat BOR.

Apelul Papei către unitatea creștinilor, lansat încă de anul trecut: Să nu ne închidem în scheme și calendare


Papa Francisc a declarat, sâmbătă, că Biserica Catolică este gata să accepte o dată unică de celebrare a Paștelui, această sărbătoare variind în funcție calendarul religios folosit de diversele biserici creștine, potrivit France Presse.

„Biserica catolică este dispusă să accepte o dată dorită de toți, o dată a unității”, a spus suveranul pontif.

„Într-o manieră providențială, Paștele va fi celebrat în acest an în aceeași zi în calendarele gregorian și iulian, tocmai în timpul acestei aniversări ecumenice”, a spus papa referindu-se celebrarea a 1700 de ani de la primul conciliu ecumenic al bisericilor creștine de la Niceea.

„Reînnoiesc apelul meu pentru ca această coincidență să servească ca aducere aminte creștinilor să facă un pas decisiv către unitate, în jurul acestei date comune a Paștelui”, a mai spus Papa Francisc.

Papa francisc a lansat încă de anul trecut această propunere, când sublinia că „Paștele nu se întâmplă din inițiativa noastră sau în funcție de un calendar sau altul”.


„Evenimentul Pascal a avut loc pentru că Dumnezeu „atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unic, pentru ca oricine crede în el să nu se piardă, ci să aibă viața veșnică”. Să nu uităm primatul lui Dumnezeu, „primerear”, faptul că El a făcut primul pas. Să nu ne închidem în schemele noastre, în planurile noastre, în calendarele noastre, în Paștele „nostru”. Paștele este al lui Cristos!”, spunea anul trecut Papa Francisc, citat de Vatican News.

(Citește și: Papa Francisc a lansat de la Budapesta un apel pentru „regăsirea spiritului fondator al UE”, de unitate pașnică)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: