SUA au jucat mult timp un rol militar și economic dominant în stabilitatea și prosperitatea Indo-Pacificului, dar această eră se apropie de sfârșit odată cu ascensiunea Chinei, potrivit raportului Conferinței de Securitate de la München.
Una dintre principalele concluzii ale documentului este aceea că retorica Administrației Trump privind confruntarea cu China și sprijinirea statelor aliate din regiune contrastează cu politica oscilantă față de Beijing și tratamentul dur aplicat aliaților Washingtonului în privința comerțului și a cheltuielilor de apărare.
Timp de decenii, supremația militară a SUA și pacturile de securitate cu Japonia, Coreea de Sud, Australia, Filipine și Thailanda au constituit pilonul ordinii de securitate din Indo-Pacific. Și Taiwanul a fost protejat mult timp de angajamentul SUA față de securitatea sa, deși „strategic ambiguu”.
Capacitățile militare ale SUA, susținute de zeci de baze avansate, le-au depășit cu mult pe cele ale oricărei alte țări din regiune. Acest lucru a descurajat numeroase conflicte potențiale – inclusiv tensiunile din Peninsula Coreeană, disputele teritoriale ale Chinei cu Japonia și Filipine sau fricțiunile din Strâmtoarea Taiwan. „Pax Americana” a creat condițiile pentru apropierea politică și dezvoltarea economică.
Accesul la piețele și investițiile SUA a devenit un catalizator pentru creșterea economică în întreaga regiune, inclusiv în China. Ordinea regională indo-pacifică se baza astfel pe SUA ca pilon atât de securitate, cât și economic.
În prezent însă, ascensiunea Chinei la statutul de superputere erodează supremația SUA în Indo-Pacific. Din perspectiva Beijingului, China își revendică poziția de hegemon regional de facto pe care a deținut-o în mare parte a istoriei. China este deja centrul de greutate economic al regiunii: fiecare țară din regiune are mai multe schimburi comerciale cu China decât cu SUA, iar PIB-ul Chinei îl depășește pe cel al tuturor vecinilor săi la un loc.
Trecerea de la dominația SUA la cea a Chinei este, așadar, o preocupare în întreaga regiune. Mulți actori regionali au răspuns la această schimbare de putere și la înrăutățirea situației de securitate prin intensificarea eforturilor proprii de apărare.
Japonia a anunțat în 2022 că va aduce cheltuielile de apărare la 2% din PIB și va achiziționa sisteme de rachete capabile să riposteze – în principal împotriva Chinei. Noul guvern Takaichi a devansat data țintă cu doi ani, până în martie 2026.
În mod similar, în ultimul an, Coreea de Sud și Taiwanul au anunțat planuri de creștere a bugetelor de apărare: Coreea de Sud de la 2,3 la 3,5% din PIB până în 2035 și Taiwanul de la 3,3% – deja un nivel maxim în ultimii 17 ani – la 5% până în 2030.
Și, cu o propunere de buget pentru 2026, Filipine urmează să-și mărească cheltuielile militare cu peste zece la sută pentru al treilea an consecutiv.
Administrația Trump, acuzată că are o abordare ezitantă
Noua Strategie de Securitate Națională a SUA reiterează în linii mari opoziția SUA față de preluarea Taiwanului de către China și vizează „superioritatea militară” pentru a descuraja o astfel de agresiune, aliații fiind îndemnați să contribuie mai mult la acest obiectiv. De asemenea, ea solicită actorilor din Indo-Pacific să ajute SUA să-și reechilibreze relațiile economice, inclusiv cele cu China.
Această schimbare tranzacțională sugerează că parteneriatele regionale sunt din ce în ce mai mult privite prin prisma modului în care contribuie la agenda Washingtonului față de China. Însă pentru liderii regionali, Washingtonul pare să ezite în propria sa abordare față de China – între a trata China ca pe o „amenințare constantă” și a căuta o „relație economică reciproc avantajoasă”, se arată în raportul Conferinței de la München.
Ceea ce a tensionat cel mai mult relațiile SUA cu regiunea este politica tarifară. Având în vedere că aproape toate statele din Indo-Pacific înregistrează excedente comerciale semnificative cu SUA, tarifele „Zilei Eliberării” au provocat „teamă și haos”, potrvit documentului citat.
Estimările inițiale prevedeau că creșterea PIB-ului pentru țări precum Vietnam sau Thailanda ar putea scădea între trei și șase procente. În Japonia, tarifele ar fi împins economia în recesiune până la sfârșitul anului 2025. Chiar și India, curtată de mult timp de SUA ca partener în contrabalansarea Chinei, a fost lovită de tarife de 50%.
În rândul țărilor din Indo-Pacific, încrederea în parteneriatul cu SUA este în scădere. Prim-ministrul australian Scott Morrison s-a plâns că tarifele impuse de SUA „nu sunt un gest prietenos”, iar un înalt responsabil politic japonez le-a calificat drept „foarte lipsite de respect față de un aliat”.
Îndoielile cu privire la SUA se manifestă și în percepția publică: doar 34% dintre locuitorii Taiwanului cred că SUA ar interveni militar dacă insula ar fi atacată, iar doar 15% dintre japonezi cred că SUA ar face același lucru pentru Japonia. Incertitudinea subminează și sprijinul pentru obiectivele SUA în regiune: În timp ce SUA urmăresc să-și mobilizeze aliații pentru a descuraja un atac chinez asupra Taiwanului, doar 42% dintre australieni au susținut intervenția într-un conflict din Taiwan în 2025, în scădere față de 51% în anul precedent.
Și, contrar interesului SUA pentru neproliferare, aprobarea publică a armamentului nuclear în Coreea de Sud a atins un nivel maxim de 76% în 2025.
Ce fac aliații Washingtonului
Nici superioritatea militară, nici deschiderea economică care au definit era hegemoniei SUA nu sunt oferite astăzi de Washington, potrivit raportului Conferinței de la München. Prin urmare, alinierea la interesele SUA în detrimentul relațiilor cu China poate deveni o perspectivă și mai puțin atractivă pentru mulți actori regionali decât în trecut.
Aliații SUA pot deveni reticenți în a adopta o poziție dură față de Beijing, atunci când SUA însăși pare să oscileze între confruntare și acomodare. Unii încearcă totuși să răspundă cerințelor SUA, alții se apropie de China, iar alții fac ambele lucruri. În orice caz, întreaga regiune trebuie să se împace cu o SUA mai puțin angajată și mai tranzacțională.
Prin urmare, abordarea lipsei de angajament din partea SUA este o sarcină mai dificilă în Indo-Pacific. Regiunea se va confrunta cu vremuri grele dacă fiecare țară va încerca să facă față acestor provocări pe cont propriu.
Cine a scris raportul și cuvântul înainte
Secțiunea despre Indo-Pacific din raportul de anul acesta îl are ca autor pe Randolf Carr, consilier principal în materie de politici în cadrul Conferinței de Securitate de la München. Se ocupă de securitatea în Asia de Est, cu accent pe China și Japonia. A lucrat, printre altele, la Ministerul Federal German de Externe, la Consiliul German pentru Relații Externe (DGAP) și la Institutul Americano-German (AGI).
Cuvântul înainte la raport este scris de președintele Conferinței de Securitate de la München, germanul Wolfgang Ischinger. Acesta are în spate o lungă carieră diplomatică, inclusiv funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei și posturi de ambasador la Washington, DC și Londra. În 2008, a preluat președinția Conferinței de Securitate de la München. Sub conducerea sa, organizația a crescut de la doi angajați la aproximativ 100 de angajați cu normă întreagă, susținuți de un buget de peste 30 de milioane de euro pe an, finanțat de parteneri și sponsori internaționali.
(Citește și: „Doamna de Fier” a Japoniei primește o supermajoritate la alegeri – Ce vrea să facă Sanae Takaichi în țară și în Indo-Pacific”)
***
Urmărește-ne pe Google News
