Kremlinul a anunțat că președintele rus, Vladimir Putin, va efectua „în curând” o vizită în China, la scurt timp după vizita oficială a președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
„Se poate spune că pregătirile pentru vizită aproape că s-au încheiat, suntem în faza finală. Aceasta va avea loc în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, joi, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
De pregătirea propriu-zisă a acestei vizite s-a ocupat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a efectuat o vizită la Beijing la jumătatea lunii aprilie, când a fost primit de președintele chinez Xi Jinping.
Kremlinul vrea să crească exporturile de energie
Putin a anunțat pe 9 mai că, în timpul apropiatei sale vizite în China, cele două țări intenționează să facă un pas important în cooperarea în domeniul petrolului și al gazelor naturale, sector în care Moscova dorește să își crească exporturile către Beijing.
„Voi fi foarte mulțumit dacă vom reuși să rezolvăm această problemă în timpul vizitei”, a spus el atunci.
De asemenea, Putin a afirmat că este „foarte important” ca relațiile dintre SUA și China să continue, aspect pe care l-a calificat drept „un factor de stabilitate”.
În cursul ultimei lor convorbiri telefonice din februarie, Putin și Xi au discutat despre tensiunile legate de Iran și au pledat pentru dezvoltarea cooperării cu Venezuela și Cuba.
Putin și Xi, care s-au întâlnit de peste 40 de ori din 2013, s-au văzut ultima dată în septembrie 2025, la Beijing.
(Citește și: Summitul Trump–Xi: China și SUA își uniformizează pozițiile privind Ormuz și arsenalul nuclear iranian – Xi, avertisment dur cu privire la Taiwan – Trump compensează pe business și relația comercială)
***