Premierul Ilie Bolojan şi preşedintele interimar al PSD au avut o întâlnire duminică seară pe tema pachetului 2 de reformă fiscală, amânat din cauza social-democraților. Sorin Grindeanu le va propune social-democraților revenirea la ședințele coaliției, pentru continuarea discuțiilor privind noile măsuri fiscale.
”Vom reveni – aşa cum am hotărât în urmă cu două săptămâni că nu vom mai participa, printr-un vot dat în Biroul Politic Naţional, în acelaşi mod vom hotărî astăzi dacă vom reveni. Propunerea mea este de a reveni la discuţii, de a avea întâlniri, nu una, ci mai multe săptămâna aceasta. Nu contest că în ultimele două săptămâni au fost întâlniri de lucru pe diverse grupuri de lucru. Eu, inclusiv aseară m-am întâlnit cu premierul, discutând pe parte din măsurile pe care le dorim a fi prinse în acest pachet 2. Dar săptămâna aceasta eu cred că e nevoie dacă se doreşte a fi promovat acest pachet 2, nu de o singură întâlnire astăzi, ci de mai multe O să vedem ce va decide….”, a declarat Sorin Grindeanu.
Premierul şi-ar fi dorit ca săptămâna aceasta să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe noile măsuri fiscale, însă liderul PSD Sorin Grindeanu i-a transmis că propunerile trebuie agreate mai întâi în PSD, conform unor surse News.ro.
Conducerea social-democraţilor se va reuni luni pentru a decide poziția formațiunii față de măsurile fiscale propuse de Guvern, măsuri printre care se numără reforma pensiilor speciale din sistemul judiciar şi interzicerea cumului pensiei cu salariu la stat.
PSD vrea modificări pe măsurile fiscale și reforma administrației
Social-democraţii sunt de acord cu mare parte din pachetul de eliminare a privilegiilor, dar a precizat că mai sunt două chestiuni care trebuie clarificate şi anume pe zona de măsuri fiscale şi pe cea de administraţie. El a adăugat că dacă pachetul 2 se referea numai la eliminarea privilegiilor, PSD ar fi fost de acord, dar acolo sunt şi alte chestiuni care trebuie discutate.
”Lucrurile care ţin de taxarea capitalului, lucrurile care ţin de multinaţionale, acele propuneri pe care noi le-am spus şi de aceea ele trebuie să găsească un numitor comun, ceea ce propunem noi cu ceea se vine în acest moment dinspre Ministerul Finanţelor sau dinspre Ministerul Dezvoltării. De aceea eu cred că e necesar să avem mai multe întâlniri în această săptămână, înainte de a promova acest pachet. De ce? Pentru că, vă dau un exemplu, astăzi când vorbim, nu avem o formă definitivă asumată de Ministerul Dezvoltării, spre exemplu, pe pachetul care cuprinde administraţia. Atunci aş vrea să văd forma iniţială pe care o propune ministerul, eu cred că se va veni azi cu ea, să o discutăm în interiorul fiecărui partid, în speţă, eu o să discut la PSD, să venim cu acele propuneri parte dintre ele înaintate inclusiv săptămâna trecută de primarii şi de preşedinţii de Consiliul Judeţean PSD care s-au întâlnit cu premierul şi cu ceilalţi miniştri lunea trecută şi să ajungem la cel numitor comun înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a explicat Sorin Grindeanu.
El a precizat care sunt paşii care trebuie făcuţi în aceste zile.
”De aceea spun astăzi sigur da, voi propune în cadrul PSD să revenim la discuţii. Dar ăsta este un prim pas. Pasul doi şi cel mai important este să vedem forma finală pe care o propun cele două ministere, de care aminteam şi unde în continuare avem de reglat câteva lucruri: finanţe şi administraţie. Şi mâine poate şi poimâine o altă coaliţie care se definitiveze forma pachetului”, a spus preşedintele interimar al PSD.
Întrebat dacă a văzut cum este rectificarea bugetară, preşedintele interimar al PSD a răspuns: ”Astăzi mă aştept să vină ministrul Nazare la coaliţie şi să ne prezinte o formă dacă PSD-ul… v-am spus care e propunerea cu care merg în şedinţă la ora 11. Dacă PSD-ul va hotărî ca da şi votul va fi să revenim, mă aştept să fie domnul ministru Nazare prezent astăzi la coaliţie să prezinte în primul rând măsurile fiscale care vor fi parte din pachetul 2 şi după care să discutăm în mare şi despre rectificare unde sigur mă interesează foarte mult să vedem finanţarea investiţiilor şi dacă ne referim la obiective mari de investiţii sau la cele mici”.
Discuții despre alegerile pentru Primăria Capitalei
De asemenea, Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu au mai discutat despre data alegerilor pentru Primăria Capitalei, fără a ajunge la consens, susţin sursele citate News.ro.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, despre tensiunile din interiorul coaliţiei, că aceasta funcţionează, cel puţin în plan guvernamental şi cu liderul PSD Sorin Grindeanu a colaborat bine. El a precizat că, dacă şi şedinţele coaliţiei ar fi funcţionat în această perioadă, cu siguranţă anumite decizii le-ar fi putut lua ceva mai repede.
Întrebat despre relaţia cu preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, Bolojan a spus: ”Cu domnul Grindeanu am colaborat bine, cu toţi preşedinţii de partide, pentru că eu întotdeauna am căutat să întind punţi, nu să construiesc ziduri şi, într-adevăr, într-o coaliţie de 4 partide plus grupul minorităţilor nu este foarte uşor să armonizezi toate punctele de vedere divergente, să aduci toate partidele la masă, dar aşa cum am spus, eu cred în responsabilitatea tuturor partidelor politice şi indiferent de contexte mai bune sau mai proaste şi sigur că, dacă şi şedinţele coaliţiei ar fi funcţionat în această perioadă, cu siguranţă anumite decizii le-am fi putut lua ceva mai repede, ar fi însemnat şi un dialog mai bun între toate forţele”.
Premierul a mai spus că a purtat acest dialog şi este convins că există condiţii bune ca săptămâna viitoare coaliţia să-şi asume răspunderea pe acest pachet, pentru că el este necesar în general pentru societate, dar şi pentru că există şi angajamente economice pe care trebuie să le îndeplinim legat de PNRR, de absornţia de fonduri europene faţă de Comisia Europeană.
”Trebuie să menţinem încrederea investitorilor că acest prim pachet de măsuri este unul care a fost absolut necesar. Acest pachet 2 consolidează şi dacă acest pachet 2 va fi pus în practică, cu câteva măsuri în perioada următoare, eu am încredere că România trece cu bine peste acest moment. Dar asta înseamnă să rămânem consecvenţi, să facem ceea ce trebuie pentru ţara noastră, chiar în condiţiile în care nu e uşor să dai veşti care nu sună bine”, a subliniat premierul.
În ceea ce priveşte alegerile pentru Primăria Capitalei. două sondaje făcute publice duminică – CURS şi INSCOP, realizat la comanda PNL – îl dau pe primul loc în intenţiile de vot pe social-democratul Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, potenţialul candidat al PNL Cirptian Ciucu plasându-se pe locul al treilea în sondajul CURS şi pe locul al doilea în sondajul INSCOP.
De asemenea, sondajul CURS mai relava că aproape jumătate dintre cei chestionaţi – 47%, consideră că alegerile locale în Capitală ar trebui organizate în 2026, argumentul fiind că acum nu există fonduri, 26% nu le consideră o prioritate, iar 24% spun că ar trebui organizate cât mai repede.
(Citește și: Ședință extraordinară la guvern / OUG care blochează proiectele PNRR fără șanse de a fi realizate în timp util – aprobat după ce s-a ajuns la un consens cu primarii și PSD)
****
Un răspuns
Cum?
PSD simuleaza reforma?
Are nevoie Grindeanu de voturi la Congres?
Si daca nu va fi ales?
Își ia jucariile si pleaca?🤠