11 martie, 2025

La Parchetul General a început marți audierea celor cinci parlamentari AUR care ar fi incitat la violențe și ar fi fost implicați în organizarea protestelor ce au avut loc în apropierea Biroului Electoral Central (BEC), duminică, în ziua respingerii candidaturii la prezidențiale a lui Călin Georgescu.

Audiat va fi și George Simion pentru postarea în care spunea că membrii BEC „ar trebui jupuiți”.

Cinci parlamentari AUR ar fi suspectați că au organizat protestele violente din Centrul istoric al Capitalei

Cinci parlamentari AUR, suspectați că au coordonat protestul din fața Biroului Electoral Central, au publicat duminică seară filmulețe în care transmiteau din mijlocul manifestanților. Conducerea partidului susține cei trei au mers în calitate de simpli cetățeni și respinge orice implicare a acestei formațiuni în organizarea manifestației.


Trei dintre cei cinci:

  • Tiberiu Claudiu Bârstan e deputat AUR de Hunedoara, aflat la primul mandat.

  • Daniel Ciornei, deputat de Maramureș, tot la primul mandat, e fost gardian de penitenciar și a participat de asemenea la protestul  din fața Biroului Electoral.

  • Mihai-Bogdan Negoescu, deputat AUR de Timiș. În 2023, a primit interdicție de a se apropia de fiica sa, minoră.

George Simion neagă toate acuzațiile

Liderul AUR, George Simion, este și el așteptat la Parchetul General, el aflându-se în centrul unui dosar penal in rem deschis luni de către procurori, după ce acesta a spus că membrii BEC ar trebui ”jupuiți”. Dosarul este in rem, adică nu îl menționează pe George Simion ca făptuitor, încă, ci vizează doar fapta.


Parchetul a spus că s-a sesizat din oficiu după ce președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.

George Simion a declarat marți dimineața că acţiunile procurorului ”nu mai au nicio legătura cu justiţia sau cu respectarea legii, ci sunt menite să intimideze şi să discrediteze AUR, singurul partid care se opune ferm dictaturii politice instaurate de actuala guvernare”.

În opinia sa, este inadmisibil ca, în anul 2025, într-o ţară care se presupune a fi democratică şi membră a Uniunii Europene, să asistăm la practici pe care le numeşte  ”staliniste”. ”Instituţiile statului sunt folosite pentru a înăbuşi orice formă de opoziţie, iar procurori precum Rareş Petru Stan sunt aleşi pentru profesionalismul lor şi apoi le este şoptit că “avem încredere în dumneavoastră că veţi face totul pentru a apăra valorile democratice”.

(Citește și: Dosar in rem pentru afirmația că membrii BEC ar trebui ”jupuiți”)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: