Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) acuză de abuz de monopol distribuitorii de energie Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia, întrucât aceștia ar condiționa accesul la rețea de primirea datelor la platforma informatică a invertoarelor sistemului fotovoltaic.
Distribuție Energie Oltenia (DEO) și Delgaz Grid resping acuzațiile APCE, considerând că afirmațiile „nu reflectă realitatea”.
„Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie denunță public un abuz fără precedent comis de doi operatori de distribuție – Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia (DEO). Începând cu sfârșitul lunii august, aceștia au transmis instalatorilor de sisteme fotovoltaice notificări prin care condiționează abuziv racordarea prosumatorilor la rețea de oferirea accesului cu user și parolă la platformele informatice ale invertoarelor sistemului fotovoltaic”, se arată într-un comunicat al APCE.
Cele două companii vor să intre „pe ușa din spate” prin intermediul instalatorilor în casele romanilor care doresc să devină prosumatori și astfel să obțină control total asupra echipamentelor private, să poată face modificări sau adăugiri fără acordul proprietarilor și în afara oricărei baze legale, explic[ Asociația.
„Motivul invocat: protecția rețelelor, pe care ei ar fi trebuit să le controleze prin automatizări și îmbunătățiri asumate, pe care nu le-au făcut. Este ca și cum ți s-ar cere cheile de la apartament, dar prin intermediul Asociației de Proprietari, nu direct de la tine și fără acceptul tău. De ce cer operatorii de distribuție acest acces? Care este prejudiciul?”, se întreabă Dan Pîrșan, președintele APCE.
Conform asociației, în loc să respecte standardele de calitate în energie impuse prin Ordinul ANRE nr. 83/2021 și să investească în digitalizarea și modernizarea rețelelor, tehnologii ‘smart grid’ și mai ales digitalizarea stațiilor de transformare sau soluții privind controlul rețelei de la distanță, operatorii preferă să încerce să obțină controlul prosumatorilor de la distanță pentru a evita supra-tensiunile apărute ocazional când producția de energie verde este maximă.
APCE consideră că prin accesul abuziv la invertoarele românilor, operatorii de distribuție ar putea reduce intenționat producția fotovoltaică exact în orele de vârf și ar putea limita injectarea surplusului de energie în rețea. Astfel, prosumatorii ar fi forțați să cumpere energie din rețele, fără ca aceștia să știe.
„Supratensiunile apărute pe anumite rețele de joasă tensiune nu sunt provocate de numărul mare de prosumatori, ci de nepăsarea și lipsa cronică de investiții a operatorilor de distribuție”, conchide APCE, care a adăugat că cei doi distribuitori încalcă grav legislația de profil.
Potrivit Asociației, datele cerute de distribuitori (producție, autoconsum, profil de consum, istorice) sunt date cu caracter personal, nefacturabile, iar accesul în platforma informatică a invertoarelor poate fi utilizat abuziv pentru a limita producția și injecția în rețea a prosumatorilor.
În calitate de organizație reprezentativă a prosumatorilor din România, APCE susține că va sesiza mai multe instituții: ANRE, Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), Consiliul Concurenței și Parchetul.
După primirea răspunsurilor, APCE își rezervă dreptul de a iniția acțiuni în instanță împotriva Delgaz Grid și Distribuție Energie Oltenia.
„Românii nu trebuie să plătească pentru lipsa de investiții și nepăsarea distribuitorilor. Cerem autorităților să intervină imediat pentru a proteja drepturile românilor și consumatorilor de energie. Rețelele trebuiau modernizate. APCE va trimite petiții atât clasei politice, cât și entităților statului responsabile cu taxarea acestui abuz”, mai arată comunicatul.
Operatorii susțin că sunt probleme cu instalarea invertoarelor
„Operatorul Distribuție Oltenia subliniază faptul că afirmațiile nu reflectă realitatea. Operatorii de distribuție, inclusiv DEO, nu solicită acces la date personale ale prosumatorilor și nici „control total” asupra echipamentelor acestora. Accesul vizat privește exclusiv parametrii tehnici ai invertoarelor conectate la rețeaua publică, necesari pentru verificarea conformității cu cerințele tehnice și contractuale”, se arată într-un răspuns al Distribuție Energie Oltenia transmis Agerpres.
Scopul intervenției nu este unul de supraveghere sau de limitare a producției, ci de siguranță și stabilitate a rețelei electrice, explic[ DEO. Accesul se solicită numai punctual și justificat, în situații precum: verificarea unor valori tehnice atunci când există semnale privind respectarea parametrilor, analizarea unor reclamații primite, confirmarea conformității cu obligațiile din contractul de racordare.
„Mai mult, prin acțiunea de verificare a setărilor invertoarelor, DEO a urmărit strict implementarea corectă de către instalatori a protecțiilor specificate în ordinul ANRE nr. 132/2020. În urma verificării unui număr de 460 de invertoare, s-a constatat că 276 dintre acestea (60%) nu aveau corect implementate protecțiile obligatorii menționate în ordinul specificat anterior. Neconformitățile au fost transmise prin notificări către instalatori pentru a le parametriza corespunzător, DEO nemodificând reglaje în invertoare cu ocazia verificărilor”, precizează DEO.
DEO susține că scopul intervenției este strict tehnic și legal, derivat din obligațiile pe care atât operatorul de distribuție, cât și prosumatorii le au pentru buna funcționare a rețelei. Mai exact, intervenția în invertoare are ca scop respectarea normelor tehnice și protejarea rețelei, în beneficiul tuturor utilizatorilor, nu monitorizarea sau limitarea producției prosumatorilor.
Și Delgaz Grid menționează că asigură, în condiții nediscriminatorii, acces la rețea și servicii de distribuție tuturor categoriilor de utilizatori: consumatori, producători, prosumatori.
„Atât accesul la rețea, cât și serviciile de distribuție sunt reglementate prin norme precizate atât în legislația primară (Legea energiei 123/2012), cât și în cea secundară (Ordine etc.) emisă de ANRE. Pentru asigurarea funcționării sistemului de distribuție în siguranță și garantarea securității alimentării cu energie electrică, OD are drepturi și obligații ce rezultă din reglementările în vigoare. Accesul OD la setările invertoarelor prosumatorilor se face în temeiul ordinului ANRE 2028/2018 și are ca scop verificarea conformității acestora în vederea asigurării stabilității și siguranței în funcționare a rețelei și în nici un caz colectarea de informații cu caracter personal sau limitarea capacității de producție, ori ‘controlul total’ asupra instalațiilor”, se arată într-un punct de vedere transmis la solicitarea Agerpres.
Delgaz Grid precizează că nu a condiționat niciodată accesul la rețea de primirea accesului la setările invertorului și nu a avut niciun fel de cerințe care să depășească cadrul legal existent.
(Citește și: Asociația Prosumatorilor – 5 propuneri pentru reducerea valorii facturilor la energie, trimise Guvernului)
****