Banii din conturile individuale ale participanților la Pilonul II de pensii private obligatorii ar putea fi investiți, în viitor, și în industria de apărare, potrivit unui proiect de lege, susținut de majoritatea formațiunilor parlamentare.
Propunerea vizează extinderea ariei de investiții permise pentru fondurile de pensii private, astfel încât acestea să poată aloca resurse și către proiecte sau companii din sectorul apărării, în condițiile stabilite de cadrul legislativ și de regulile de administrare prudentă a activelor.
Inițiativa este discutată în contextul în care sistemul de pensii private obligatorii din România a ajuns la peste 8 milioane de participanți și active totale de peste 200 de miliarde de lei, potrivit datelor publice din 2025.
Pilonul II este alimentat prin redirecționarea unei cote din contribuția de asigurări sociale (CAS), iar contribuțiile anuale virate către fondurile de pensii private depășesc în prezent 20 de miliarde de lei.
Fondurile de pensii private investesc în principal în instrumente financiare cu grad ridicat de siguranță
Fondurile de pensii private investesc în principal în instrumente financiare cu grad ridicat de siguranță, cu o pondere majoritară în titluri de stat, urmate de acțiuni listate și obligațiuni corporative. În ansamblu, peste 90% din active sunt plasate în România, în special în datorie publică și piața de capital locală.
Discuțiile privind includerea industriei de apărare în aria de investiții vizează modificarea cadrului legislativ și stabilirea unor limite clare de expunere, tipuri de instrumente eligibile și criterii de risc.
„Investițiile prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. d) pot include investiții în valori mobiliare emise de societăți care desfășoară activități în domeniul apărării, securității și industriei de armament convențional, inclusiv activități cu dublă utilizare (deal-use), cu respectarea regulilor prudențiale prevăzute de prezenta lege și a limitelor de diversificare aplicabile”, prevede proiectul.
Totodată, se interzice investirea activelor fondului de pensii în valori mobiliare emise de societăți implicate în dezvoltarea, producerea, întreținerea, utilizarea, distribuția sau comercializarea de arme interzise prin tratate și convenții internaționale la care România este parte, inclusiv, fără a se limita la: mine antipersonal, muniții cu dispersie, arme chimice și biologice, precum și alte categorii de „arme controversate”, așa cum sunt definite în documentele internaționale și în cadrul european de transparență privind finanțarea durabilă.
Inițiatorii proiectului de lege sunt din tot spectrul politic (PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, minorități).
(Citește și: ”NATO – presiuni asupra producătorilor europeni de armament pentru a crește investițiile și producția – Ce le lipsește statelor UE”)
***