Adaugă aici textul pentru subtitlu
Add Your Heading Text Here

22 aprilie, 2025

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei, a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, anunță Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

”Programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât și prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanției. Programul continuă să beneficieze de condiții preferențiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieței, în ceea ce privește nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă”, transmite Fondul.

Băncile care s-au înscris în program și anul acesta și cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank, și Techventures Bank.


”Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat. Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2025, pus la dispoziție FNGCIMM la adresa https://www.fngcimm.ro/attachment/otTUu_NC%20Ghid%202024.pdf”, mai informează Fondul.

De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanţii, în valoare totală de 31,6 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de peste 64 miliarde lei.

Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,35%, acesta situându-se cu sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.

(Citește și: ”Creditare anemică a economiei reale în S1: o analiză pe sectoare – IMM-urile și micro au dus greul finanțărilor pentru capital de lucru”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: