29 august, 2025

Din bugetul pentru acest an alocat Programului Anghel Saligny, prin care primăriile primesc bani de la guvern pentru proiecte de dezvoltare locală, mai sunt trei miliarde de lei, în condiţiile în care facturile emise pentru plată au o valoare totală de patru miliarde de lei, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

”Anul acesta, în buget, mai avem 3 miliarde de lei, facturi depuse puţin peste 4 miliarde. Acesta este situaţia la zi. Datoriile s-au plătit de anul trecut. Numai că acum, deja, dacă ne uităm la aceste cifre, 3 miliarde, buget disponibil, 4 miliarde facturi, deja avem un minus de 1 miliard”, a afirmat Cseke Attila, joi seară, la Digi 24.

Ministrul a explicat că acesta este motivul pentru care s-a decis ca doar proiectele aflate în fază avansată de execuţie să continue să fie finanţate.


”De aceea, atunci când noi am emis acea notificare, noi, practic, am salvat acest program pentru anul acesta pentru investiţiile cu grad de execuţie ridicat, aproape de finalizare. Pentru că acelea merg mai departe la finanţare. Cele care sunt în fază incipientă, am spus: domnule, dacă nu primim bani, nu se găsesc resurse financiare, nu putem să le continuăm, pentru că trebuie să prioritizăm anul acesta, aceste investiţii. Nu înseamnă că dorim să le oprim. Nu le-a oprit nimeni. Pur şi simplu, statul român atâţia bani are anul acesta. Dacă la rectificare se găsesc sume de bani de la alte ministere, putem să continuăm cu mai mult de 35% din investiţiile care oricum merg mai departe”, a adăugat Cseke.

Oprirea finanţărilor prin programul ”Anghel Saligny” a provocat nemulţumirea multor primari, care au reclamat că au contractat lucrări, au facturi de plătit şi nu mai au fonduri pentru continuarea proiectelor.

(Citește și: VIDEO/ Premierul Ilie Bolojan cere clasei politice adoptarea pachetelor de reformă: ”Altfel, revenim de unde am plecat”. Buget multianual pentru „Anghel Saligny” și alte programe naționale)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: