Add Your Heading Text Here

17 ianuarie, 2018

Producătorul de încălţăminte Clujana, brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani, a intrat în insolvenţă, Tribunalul Specializat Cluj desemnând casa de insolvenţă CITR drept administrator judiciar al companiei.

Fabrica de încălțăminte de la Cluj a fost înfiinţată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Fraţii Renner & Co”.

Potrivit celor mai recente date raportate la Ministerul de Finanţe, Clujana a avut în 2016 un profit net de circa 213.000 lei şi o cifră de afaceri de 9,93 milioane lei.


”Procedura a fost deschisă ca urmare a cererii companiei, cu intenţia reorganizării activităţii şi pentru identificarea de soluţii pentru plata datoriilor sale”, anunță un comunicat emis miercuri de CITR, care a fost numită administrator judiciar la cererea creditorilor.

Potrivit comunicatului, producătorul Clujana îşi va continua activitatea curentă sub supravegherea CITR.

”Importanţa acestui brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani ne responsabilizează. Istoria brandului, experienţa de peste 12 ani a CITR în proiecte proiecte complexe, precum şi intenţia exprimată deja de conducerea companiei Clujana de a se reorganiza sunt elemente care dau încredere în şansele de depăşire a acestui moment. În perioada următoare echipa noastră va analiza cauzele pentru care compania a ajuns în stare de insolvenţă precum şi toate creanţele ce vor fi solicitate de creditori, tabelul preliminar urmând a fi comunicat în data de 26 martie 2018”, este citată în comunicat o declarație a lui Vasile Godîncă-Herlea, director general CITR.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Acesta afirmă că, alături de conducerea companiei şi de creditori, va identifica ”cele mai bune soluţii pentru salvarea brandului Clujana”.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: