Add Your Heading Text Here

9 ianuarie, 2020

Aeronava de linie ucraineană care s-a prăbușit miercuri la scurt timp după decolare de pe aeroportul din Teheran, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzându-și viața, a luat foc înainte de contactul cu solul, potrivit unui prim raport al anchetatorilor iranieni, citat de Reuters.

Raportul, realizat de aviația civilă iraniană, a citat martorii aflați la sol și dintr-o aeronavă care zbura la mare altitudine, spunând că avionul era în flăcări în timp ce se afla în aer.

Avionul Boeing, construit în urmă cu trei ani, a avut ultima revizie pe 6 ianuarie.


Imediat după decolare, se arată în raport, aeronava a întâmpinat o problemă tehnică și a încercat să se întoarcă către aeroport înainte de a se prăbuși. Problema tehnică nu a fost însă specificată în raport. Cu toate acestea, o sursă canadiană de securitate a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului era supraîncălzit.

„Avionul a dispărut de pe radare la momentul când a atins o altitudine de 2.400 de metri. Pilotul nu a transmis niciun mesaj radio privind circumstanţe neobişnuite”, a precizat CAO în primul său raport al anchetei preliminare, publicat în noaptea de miercuri spre joi pe pagina sa de internet, potrivit Agerpres.

Accidentul s-a produs la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak, generând speculații că avionul a fost lovit de o rachetă. Cinci surse de securitate – trei americane, una europeană și alta canadiană-  au declarat sub proptecția anonimatului că evaluarea inițială a agențiilor de informații occidentale a fost că avionul a suferit o defecțiune tehnică și nu a fost doborât de o rachetă.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că guvernul ia în considerare mai multe cauze posibile ale accidentului aviatic din Iran, în care au murit 176 de cetățeni din 7 țări. Printre victime au fost 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, trei germani și trei britanici.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Într-o declarație televizată, Zelenski le-a cerut oamenilor să se abțină de la manipulare, speculații, teorii ale conspirației și evaluări pripite cu privire la accidentul din Iran. El a decretat, de asemenea, pe 9 ianuarie o zi de doliu național.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: