17 martie, 2026

Prețul motorinei standard a depășit marți pragul de 9 lei/litru la benzinăriile Petrom, după ce depășiseră acest prag în ultimele zile la celalalte lanțuri premium, precum OMV, conform datelor din aplicația Monitorul Prețurilor.

În București, litrul motorinei standard a ajuns să se vândă la Petrom cu 9,11 lei/litru, în medie, după o scumpire de 15 bani față ziua de luni. În același timp, prețul benzinei standard a crescut marți cu 10 bani, litrul ajungând la 8,61 lei la majoritatea benzinăriilor Petrom.

Războiul din Iran început în 28 februarie a dus la o creștere a prețului internațional al țițeiului de 44% în luna martie, respectiv la o creștere de peste 1,1 lei al prețurilor motorinei standard și de peste 60 de bani al prețurilor benzinei standard. Scumpirea de marți a fost cea de-a opta din martie, în condițiile în care țițeiul Brent s-a stabilizat peste pragul de 100 de dolari/baril, la 103-104 dolari la orele prânzului, marți.

Ce propuneri are Guvernul pe masă pentru prețurile la carburanți


Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat luni că soluții pentru reducerea prețurilor la carburanți vor fi discutate în Guvern.

Acesta a precizat totuși că este rezervat în a acţiona asupra accizei, ca modalitate de a reduce preţul la carburanţi, el argumentând că o reducere nu garantează preţuri mai mici.

„Există mai multe propuneri în privinţa modului în care România trebuie să reacţioneze. Există analize, aceste analize le-am făcut şi noi, de la Ministerul Finanţelor. Sunt convins că în cel mai scurt timp aceste analize vor fi discutate la nivelul Guvernului şi va fi luată o decizie. În momentul când Guvernul va lua o decizie, o să vă anunţ. Ce pot să vă spun este că sunt foarte rezervat şi suntem în general rezervaţi în a acţiona asupra accizei. Propunerile care au ieşit în spaţiul public nu sunt propuneri pe care să le putem… sau scăderea accizei cu 40% nu poate fi susţinută din punct de vedere bugetar acum. Cred că trebuie să fim realişti şi să dozăm măsurile în aşa fel încât obiectivul pe care ni l-am setat, acela de stabilizare a preţurilor să fie îndeplinit. Pentru că, atenţie, o scădere a accizei nu garantează scăderea preţului”, a spus Alexandru Nazare, întrebat de jurnalişti dacă o reducere a accizei la carburanţi ar putea fi soluţia pentru preţuri mai mici la combustibil”, a spus Nazare, conform Agerpres.

Ministrul Finanţelor a menţionat că există mai multe analize şi o decizie va fi luată la nivelul Guvernului.

„Cred că în acest moment este esenţial controlul operatorilor economici care dispun de stocuri de combustibil cumpărate înainte, care nu sunt influenţate de preţul actual al combustibilului”, a declarat Alexandru Nazare.

(Citește și: ”Cum s-au scumpit carburanții în statele UE din cauza războiului din Orientul Mijlociu – în România prețul a crescut mai puțin decât în Vest: Situația pe țări”)

(Citește și: ”Ministrul Energiei, despre discuția în CSAT: ”Americanii au fost de acord să repornim rafinăria Petrotel Lukoil” – Vânzările de carburanți au fost de 4 ori mai mari decât media de la începutul războiului”)

(Citește și: ”Petrolul revine spre 100$/baril: atacurile asupra petrolierelor amplifică volatilitatea – SUA vor elibera 172 mil. barili din rezerve”)


***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: