Intenția Ministerul Culturii de a desființa Institutul Național al Patrimoniului (INP) și de a-l transforma într-un departament ministerial este criticată dur de Ștefan Bâlici (foto), fost director al instituției și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România, într-un interviu pentru PressOne.
Decizia este „complet nejustificată și neargumentată. Din răspunsurile pe care ministerul le-a comunicat presei, nu rezultă niciun fel de argument viabil”, spune Ștefan Bâlici. „E cu atât mai grav cu cât Institutul Național al Patrimoniului este, în momentul de față, cea mai importantă piesă a sistemului public de protecție a patrimoniului din România. Este o instituție care are nevoie de susținere și întărire de capacitate, o cerere disperată pe care ani de zile Institutul a făcut-o către Ministerul Culturii”, a adăugat el.
„Am mai avut astfel de situații. Au existat două momente de destructurare a sistemului instituțional de protecție a patrimoniului din România: după cutremurul din 1977, când Ceaușescu a desființat Direcția Monumentelor Istorice, urmată de distrugeri masive, și în 1994, când sistemul recent înființat, care avea independență față de politic, a fost și el destructurat. Aceste decizii nu au protejat patrimoniul, din contră au avut potențial distructiv”, a mai spus președintele Ordinului Arhitecților din România.
Întrebat ce pericole ar aduce pentru patrimoniu o politizare sau o gestionare centralizată în locul existenței unui institut specializat și independent, Ștefan Bâlici a răspuns: „Pericolul principal e ca deciziile să fie motivate politic și nu motivate pe baza unor nevoi reale ale protejării patrimoniului. Aceste componente de care spuneam – cunoașterea profesională înaltă și recunoașterea nevoilor comunităților – pot fi asigurate și sunt asigurate acum tocmai de către Institutul Național al Patrimoniului, datorită independenței și autonomiei de care dispune. Într-o altă formulă, cele două componente nu ar mai putea fi garantate”.
Fundația Pro Patrimonio le solicită premierului Ilie Bolojan și ministrului Culturii András István Demeter, printr-o petiție, să renunțe la intenția de desființare sau absorbție a Institutului Național al Patrimoniului (INP) în structura Ministerului Culturii.
„Cerem păstrarea INP ca instituție publică distinctă, autonomă, cu personalitate juridică și rol independent de expertiză și intervenție profesională în domeniul protejării patrimoniului cultural național”, se arată în petiția care, până luni, strânsese aproape 12.000 de semnături.
(Citește și: „Petiție pentru salvarea Institutului Național al Patrimoniului. Societatea civilă cere premierului și ministrului Culturii să nu desființeze instituția”)
***