Președintele Nicușor Dan a declarat, după Consiliul European de la Bruxelles, că liderii UE au ajuns la o „concluzie unanimă de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda” și au reafirmat intenția intenția Uniunii Europene de a investi pentru apărarea zonei arctice.
În ceea ce privește tarifele tarifele comerciale în relația cu SUA, Bruxelles-ul a decis prelungirea suspendării acestora cu șase luni. Celelalte două teme discutate au fost Ucraina și Consiliul pentru Pace.
„Pe subiectul Danemarca-Groenlanda, concluzia unanimă de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda, și intenția Uniunii Europene, în coordonare cu NATO, de a investi pentru apărarea zonei arctice”, a spus șeful statului.
În privința tarifelor, „pe lângă salutarea dezescaladării în declarațiile publice de cele două părți și, în consecință, în Parlamentul European, continuarea dezbaterilor pentru punerea în practică a ce s-a negociat în iulie 2025”, șefii de state și de guverne au decis o prelungire cu șase luni a suspendării acestor taxe, care „ar urma să expire în 6 februarie 2026”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele Dan a anuțat și principalele decizii privind Ucraina: „continuarea sprijinului pentru Ucraina, pe de o parte. Pe de altă parte, în continuarea discuției pe care am avut-o la Coaliția de Voință cu multe din țările care au fost prezente azi, continuarea detalierii planurilor militare în ceea ce privește garanțiile de securitate”.
UE vrea negocieri cu SUA pe tema cartei Consiliului de Pace
Șeful statului a clarificat și poziția UE în legătură cu Consiliul pentru Pace al președintelui american, Donald Trump.
„Aici a fost o discuție în care opiniile au fost mai puțin aliniate, dar, în majoritate, s-a opinat că Europa trebuie să fie implicată în procesul de pace din Gaza și că e nevoie, atât de la nivelul Uniunii Europene, cât și de la nivelul statelor care au fost invitate, de o negociere cu Statele Unite în ceea ce privește Carta acestei Coaliții, astfel încât ea să fie în concordanță cu angajamentele internaționale pe care fiecare din state și Uniunea Europeană și le-a luat, Carta ONU și toate celelalte”.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat oficial, joi, „Consiliul pentru Pace”, prin semnarea documentului său constitutiv.
„Consiliul pentru Pace” – în care și România a fost invitată să devină membru – este un organism internațional care are girul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) încă din toamna anului trecut.
Donald Trump a semnat carta constitutivă a Consiliului, într-o ceremonie desfășurată cu ocazia prezenței la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția. „Acest consiliu are șansa de a fi unul dintre cele mai semnificative organisme create vreodată”, a afirmat președintele SUA.
Președintele american este cel care prezidează Consiliul. Țările care contribuie cu un miliard de dolari pot obține calitatea de membru permanent, în timp ce altele vor face parte pe perioade limitate.
„Vreau să spun că această sintagmă – un miliard -, nu s-a pomenit azi în Consiliul European. S-a discutat de compatibilitatea cu Carta ONU, de limitarea la Gaza, de faptul că rezoluția Consiliului de Securitate vorbește de un mandat temporar, s-a discutat de foarte multe lucruri, nu s-a discutat de această sumă de un miliard. Suma de un miliard este pentru membrii permanenți. Există o altă categorie de membri, care sunt invitați, și care nu trebuie să plătească această sumă. În orice caz, așa cum am spus, este o propunere de Cartă care este subiect de negociere între Statele Unite și țări care vor să se alăture”, a explicat președintele Dan.
(Citește și: „Donald Trump și-a lansat oficial, la Davos, „Consiliul pentru Pace”. Lista țărilor care au semnat carta organizației”)
***