13 iulie, 2025

România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan.

„România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşedintei Ursula von der Leyen pentru continuarea negocierilor astfel încât să ajungă la un acord cu SUA înainte de 1 august. De asemenea, susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA, în interesul cetăţenilor şi afacerilor noastre şi al parteneriatului transatlantic”, a scris şeful statului pe platforma X.

Donald Trump a anunţat sâmbătă tarife de 30% la mărfurile importate din UE și Mexic, începând de la 1 august. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă, dar preşedintele SUA spune că a „decis să meargă mai departe”.


Aşa cum a făcut şi cu alte ţări, preşedintele american a informat UE printr-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, publicată pe Truth Social, sâmbătă.

În scrisoarea sa, Donald Trump a declarat că „este o mare onoare pentru el să trimită această scrisoare, care demonstrează forţa şi angajamentul relaţiei noastre comerciale”.

Președintele SUA a continuat prin a sublinia dimensiunea deficitului comercial al ţării sale cu blocul european. Acesta se ridică la 157 de miliarde de euro pentru mărfuri, dar la numai 48 de miliarde de euro dacă sunt luate în considerare bunurile şi serviciile, după cum a remarcat recent BFM Business.

În opinia sa, amploarea acestui deficit justifică introducerea taxelor vamale. El are grijă să precizeze că acestea se vor ridica la „doar” 30% de la 1 august.

El a mai avertizat că aceste tarife vor crește, în cazul unor riposte.

Cum au reacționat liderii europeni


Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de la 1 august, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Von der Leyen a precizat într-un comunicat că blocul este în continuare pregătit „să continue să lucreze pentru obţinerea unui acord până la 1 august”. „Puţine economii din lume sunt pe măsura UE în ceea ce priveşte nivelul de deschidere şi de aderare la practici comerciale corecte”, a adăugat ea.

„Vom face toţi paşii necesari pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea de contramăsuri proporţionale dacă va fi necesar”, a avertizat şefa Executivului UE.

„Impunerea de taxe vamale de 30% asupra exporturilor UE ar perturba lanţurile de aprovizionare transatlantice esenţiale, în detrimentul întreprinderilor, consumatorilor şi pacienţilor de pe cele două părţi ale Atlanticului”, a transmis von der Leyen.

Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat sâmbătă „dezaprobarea foarte puternică” și a făcut apel la UE „să apere cu hotărâre interesele europene”, după amenințările lui Donald Trump de a impune taxe vamele de 30% de la 1 august asupra produselor din UE.


Președintele francez invită în special Comisia Europeană „să accelereze pregătirea de contramăsuri credibile, prin mobilizarea tuturor instrumentelor la dispoziția sa”, „dacă nu se ajunge la niciun acord până la 1 august”.

UE negociază cu Washingtonul de mai multe săptămâni „pe baza unei oferte solide și de bună credință”. Președintele francez consideră că ține „mai mult ca niciodată de Comisie să afirme determinarea Uniunii de a apăra cu hotărâre interesele europene”.

„Franța susține deplin Comisia Europeană în negocierea care se va intensifica pentru a ajunge la un acord reciproc acceptabil până la 1 august, în așa fel încât el să reflecte respectul datorat partenerilor comerciali precum Uniunea Europeană și SUA, cu interese împărtășite și cu lanțuri de valori integrate”, a mai declarat președintele francez, citat de AFP.

Premierul olandez Dick Schoof a reacționat la anunțul american pe X, caracterizându-l drept „preocupant”. „Comisia Europeană poate conta pe sprijinul nostru deplin. Iar UE trebuie să rămână unită și hotărâtă în a încerca să obțină un rezultat cu SUA care este reciproc avantajos”, a afirmat el.

La rândul ei, șefa guvernului italian a pledat ca părțile să rămână concentrate pe negocierile comerciale și să evite accentuarea polarizării. Premierul italian Giorgia Meloni se declară încrezătoare că se poate ajunge la „un acord corect” privind taxele vamale între UE și SUA. Roma sprijină pe deplin eforturile Comisiei Europene, a mai anunțat biroul Giorgiei Meloni.

(Citește și: Taxe vamale / Emmanuel Macron cere UE să-și apere „cu hotărâre” interesele; marile teme din discursul pregătit pentru Ziua Franței)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: