Add Your Heading Text Here

10 octombrie, 2017

Premierul Mihai Tudose a mers luni, dimineață la Palatul Cotroceni, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis. Cel mai probabil, discușiile au vizat noua criză politică, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a confirmat marți informațiile Mediafax.

”În acest moment nu avem de comunicat informații suplimentare. Este o întâlnire normală, între șeful statului și prim-ministru. Nu este o întâlnire săptămânală, ținând cont de context a fost o întâlnire instituțională”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, ca răspuns la mai multe întrebări pe tema întrevederii Klaus Iohannis- Mihai Tudose.


Un comentariu personal al purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale: ”PSD ar trebui să își rezolve problemele, alegătorii nu au votat scandaluri în partid.”

Potrivit surselor politice, premierul Mihai Tudose a ajuns marţi dimineaţa la Palatul Cotroceni, unde discută cu şeful statului. Cel mai probabil, tema este legată de noua criză politică, în contextul în care şeful Executivului a declarat luni seara că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane.

Mihai Tudose a precizat că relaţia cu Liviu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”.

Şeful Executivului a mai afirmat că va propune remanierea mai multor miniştri din Cabinet, fără a nominaliza însă pe cineva.

Dicuțiile de la Cotroceni au loc înaintea reuniunii PSD, care și-a convocat conducerea la sediul central la ora 13.30, pentru aceeași temă.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

 

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: