Guvernul a venit marți cu detalii suplimentare privind votul reprezentantului României din COREPER în favoarea Acordului UE-Mercosur, prezentând poziția Ministerului Afacerilor Externe (MAE). MAE subliniază că acordul UE-Mercosur nu prevede o liberalizare totală și include mecanisme stricte de protecție pentru producătorii locali, în contextul în care documentul va trebui să treacă prin Parlamentului României.
Potrivit MAE, negocierile au avut loc pe filiera comercială și la nivel de liderii politici (șefi de state și de guverne), negocieri în urma cărora s-au obținut:
- resurse adiționale pentru fermierii din România (aprox. 4 mld. euro – n.r.),
- o clauză de salvgardare în cazul unei variații de 5% a prețurilor și volumelor produselor agricole importate și
- un control mai riguros privind respectarea regulilor sanitar veterinare pentru produsele agricole importate din Mercosur.
”Toate acestea fiind conforme cu votul reprezentanților partidelor din coaliția de guvernare în Parlamentul European”, spune MAE.
Etapa finală a procesului decizional național va fi adoptarea de Parlament a legii de ratificare a Acordului UE-Mercosur
De asemenea, arată MAE, acordul nu prevede o liberalizare totală a comerțului cu produse agricole, ci doar în limite cantitative ferme privind importurile produselor sensibile din agricultură, la doar 1-1,5% din totalul importurilor, precum și aplicarea standardelor UE și produselor importate.
MAE precizează că procesul de aprobare, în ansamblu, are două componente juridice: una privește modul în care Uniunea Europeană devine parte la Acord, iar cealaltă, modul în care România devine parte.
”Etapa finală a procesului decizional la nivelul UE privind exprimarea consimțământului ca Uniunea Europeană să devină parte la acest acord o reprezintă votul Parlamentului European. Memorandumul la care se face referire în spațiul public nu este necesar pentru etapa actuală. El reprezintă o cerință juridică pentru etapa ulterioară a procesului, atunci când, prin acest memorandum, se aprobă semnarea în numele României a Acordului UE – Mercosur.
Conform legislației privind aprobarea semnării în numele României a tratatelor internaționale (în acest caz, Acordul UE – Mercosur), memorandumul trebuie să parcurgă procedura internă de avizare și aprobare anterior semnării în numele României a Acordului. Etapa finală a procesului decizional național va fi adoptarea de Parlamentul României a legii de ratificare a Acordului UE – Mercosur”, explică MAE.
MAE: Poziția României a fost bazată pe elementele de poziție trimise de instituția cu atribuții în domeniu, în speță Ministerul Economiei, în linie cu HG34/2017 privind gestionarea afacerilor europene
Poziția MAE a fost transmisă, marți, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei după votul României din COREPER pe Acordul Mercosur.
”Conform HG 34 / 2017 privind gestionarea afacerilor europene si a participării României la deciziile UE instrucțiunile pentru reuniunile Coreper (la nivel de ambasadori) sunt transmise de către MAE pe baza elementelor de poziție trimise de instituția cu atribuții în domeniul respectiv (în acest caz decizia Consiliului UE este atributul consiliilor de miniștri ai economiei – n.r.)”, se arată în precizarea MAE.
Acordul va fi semnat sămbătă, 17 ianuarie, în Paraguay
Uniunea Europeană și Mercosur vor semna sâmbătă acordul comercial mult negociat – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să se deplaseze în Paraguay la 17 ianuarie pentru ceremonia de semnare, a relatat Politico.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a confirmat planurile de călătorie ale lui Von der Leyen. Ea va fi însoțită de preşedintele Consiliului European, António Costa, a confirmat cabinetul acestuia.
Amintim că PSD a condamnat decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur. PSD a acuzat că acordul nu are clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină.
PSD a solicitat prim-ministrului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoștință și dacă a aprobat mandatul primit de reprezentantul României în COREPER în legătură cu acest acord și a anunțat ca va folosi toate pârghiile și toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea lui, în sensul protejării intereselor fermierilor români și europeni.
(Citește și: ””Mercosur-ul” României: Cifrele relației cu cele 4 state din America de Sud și de ce Acordul aprobat de UE e avantajos pentru noi. Datele comerciale ale României cu Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay”)
(Citește și: ”Acordul UE-Mercosur, aprobat de statele UE, 25 de ani de negocieri – Ce prevede acordul, ce importă UE din țările sud-americane și ce exportă”)
(Citește și: ”Nicușor Dan: România a votat în favoarea acordului comercial cu Mercosur după ce am negociat elemente noi de protejare a fermierilor români și europeni – Agricultura e protejată și câștigăm noi piețe de export”)
(Citește și: ”Bloomberg: Italia va susține și înclină balanța pentru acordul Mercosur – Întâlnire decisivă la Bruxelles”)
(Citește și: ”Clauze de salvgardare mai stricte: Parlamentul European complică semnarea acordului UE–Mercosur”)
***