19 august, 2025

Desfășurarea unei forțe occidentale de menținere a păcii în Ucraina – luată în calcul ca parte a garanțiilor de securitate oferite Kievului de aliații săi europeni – este respinsă sistematic de Moscova. Cea mai recentă reacție pe această temă a venit chiar luni, prin intermediul Mariei Zaharova (foto), purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus.

Zaharova s-a arătat extrem de nemulțumită, în special, de declarațiile făcute de oficialii britanici după reuniunea din 17 august a liderilor „Coaliției celor care vor”. „Participanții au reluat o propunere demonstrabil neviabilă de a desfășura contingente militare occidentale în Ucraina în cazul în care se va ajunge la un acord de încetare a focului. Anterior, pe 15 august, ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat în mod explicit că Londra este pregătită să echipeze personalul militar pentru a fi dislocat în Ucraina în vederea aplicării acordului de încetare a focului odată ce acesta va intra în vigoare”, a reacționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

„Rolul Marii Britanii în alimentarea conflictului ucrainean este bine documentat. Chiar înainte de începerea operațiunii militare speciale, Londra nu a ascuns faptul că consideră Ucraina doar un instrument geopolitic îndreptat împotriva Rusiei. De ani de zile, Regatul Unit se străduiește să-și afirme leadershipul în susținerea regimului marionetă de la Kiev și în mobilizarea ajutorului extern pentru forțele armate ucrainene. Împuternicindu-și protejații de la Kiev, britanicii îi mențin cu fermitate pe o traiectorie euro-atlantică și anti-rusă, care este dezastruoasă pentru poporul ucrainean. Londra rămâne obsedată de escaladarea neîncetată a conflictului, împingând aliații săi din NATO către un prag periculos, dincolo de care se profilează o nouă confruntare globală”, a acuzat Maria Zaharova.

Risc de „escaladare incontrolabilă”


Maria Zaharova susține că o eventuală desfășurare de trupe occcidentale în Ucraina ar avea „consecințe imprevizibile”. „Reiterăm poziția noastră de lungă durată de respingere categorică a oricăror scenarii care implică desfășurarea de contingente militare NATO în Ucraina, deoarece acest lucru riscă o escaladare incontrolabilă, cu consecințe imprevizibile. Declarațiile în acest sens ale anumitor țări europene, inclusiv ale Marii Britanii, dezvăluie ambițiile lor provocatoare și predatorii în teatrul ucrainean”, a declarat ea.

Referitor la garanțiile de securitate, și președintele francez Emmanuel Macron a declarat că forțele militare europene ar trebui să participe în viitor la operațiunile de menținere a păcii în Ucraina. „Vom avea nevoie de o armată ucraineană puternică și va trebui să ajutăm Ucraina cu trupe terestre. Vom avea nevoie de operațiuni de menținere a păcii pe care aliații Ucrainei sunt dispuși să le furnizeze”, a declarat el.

Problema a fost discutată și la Casa Albă. „În cadrul întâlnirii, am discutat despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, care vor fi furnizate de diferite țări europene, în coordonare cu Statele Unite ale Americii”, a spus președintele american, Donald Trump, fără a face vreo referire la trimiterea de trupe.

(Citește și: Marea adunare occidentală de la Washington: Garanțiile de securitate pentru Ucraina – „furnizate de state europene, în coordonare cu SUA”. A început pregătirea unei bilaterale Putin-Zelenski, urmată de o trilaterală. FT: Kievul va cumpăra din SUA armament de 100 de miliarde de dolari)


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: