23 aprilie, 2026

Compania minieră de stat Remin ar putea deține un potențial nevalorificat de metale rare și resurse polimetalice în iazurile de decantare și licențele de exploatare, în contextul unei insolvențe prelungite de 17 ani și al lipsei unui plan de reorganizare, a afirmat vicepremierul Oana Gheorghiu într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit acesteia, societatea, aflată integral în proprietatea statului român, nu mai desfășoară activitate minieră din 2007 și „nu produce absolut nimic”, funcționând în principal din închirierea de active și din contracte de conservare finanțate din fonduri publice.

„REMIN SA este în insolvență de doar 17 ani. Companie care aparține 100% statului român și care a fost mereu administrată doar de către oamenii puși de statul român. Nu există plan de reorganizare. Nu există activitate economică reală. Nu există nicio decizie de închidere”, a scris Gheorghiu.

Compania a acumulat datorii de 0,6 mld. lei

Ea susține că societatea a acumulat datorii de aproximativ 597 milioane lei, are un activ net negativ de peste 370 milioane lei și dispune de circa 129 milioane lei în conturi, în timp ce profitul raportat de 7,45 milioane lei provine din valorificarea de active și contracte de conservare, nu din exploatare minieră.

În opinia sa, situația juridică a companiei ridică probleme structurale, întrucât statul român este atât acționar unic, prin Ministerul Economiei, cât și principal creditor, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

„Statul este și proprietar, și creditor. Statul negociază cu sine însuși”, a afirmat ea.

Potențialul geologic al activelor rămase

Un punct central al analizei îl reprezintă potențialul geologic al activelor rămase, în special al iazurilor de decantare și al licențelor de exploatare, despre care Gheorghiu afirmă că ar putea conține metale rare și resurse polimetalice.

„Vorbim aici de iazuri de decantare cu potențial de metale rare și licențe de exploatare pentru polimetale. Acestea NU pot fi lăsate să se piardă într-o procedură de insolvență fără sfârșit”, a scris ea.

În prezent, REMIN administrează 118 halde de steril și 18 iazuri de decantare cu conținut de cianuri, în timp ce costurile de ecologizare nu au fost evaluate oficial, urmând, potrivit postării, să fie suportate de stat.

Gheorghiu propune separarea activelor cu potențial economic de masa insolvenței și tratarea companiei ca un „vehicul de gestionare a pasivelor de mediu”, dar și ca o posibilă sursă de valoare strategică.

„Dacă nu facem asta acum, activele REMIN cu potențial strategic vor fi lichidate sub valoarea reală, statul va rămâne, din nou, creditor pasiv, iar România va pierde o oportunitate economică reală”, a afirmat ea.

Potrivit postării, autoritățile ar urma să stabilească până la 15 mai un calendar pentru evaluarea independentă a activelor și până la 31 mai 2026 contractarea acestei evaluări, cu sprijinul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

(Citește și: ”Ministrul Economiei anunță crearea unei baze de date cu resursele de pământuri și metale rare ale României”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: