Victoria lui Karol Nawrocki la alegerile prezidențiale de duminică marchează intrarea Poloniei într-o perioadă tot mai tensionată, în care viitorul președinte conservator va încerca să își impună viziunea în relația cu coaliția liberalului Donald Tusk, la guvernare din 2023. Reuters a inventariat pozițiile celor doi lideri pe subiecte majore de politică internă și externă.
Foarte important: Nawrocki va avea dreptul de a numi noul guvernator al Băncii Naționale a Poloniei, care conduce Consiliul de Politică Monetară, precum și alți înalți funcționari.
Prim-ministrul Donald Tusk a ajuns la putere în 2023 cu o largă alianță de partide de stânga și de centru, promițând că va revoca măsurile luate de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), despre care Uniunea Europeană a afirmat că au subminat democrația și drepturile femeilor și ale minorităților. Cu toate acestea, reformele au avansat lent, parțial și din cauza faptului că, potrivit guvernului, președintele polonez în exercițiu, Andrzej Duda, aliat al PiS, s-a opus prin veto, ceea ce va face și Nawrocki.
Tusk și stânga au promis să permită avortul la cerere până la 12 săptămâni și să restabilească dreptul la întreruperea sarcinii în caz de anomalii fetale, dar coaliția nu a reușit să ajungă la un acord asupra unui proiect de lege.
Karol Nawrocki, susținut de PiS, a declarat că nu va semna niciun proiect de lege care să liberalizeze dreptul la avort, nici măcar în cazul anomaliilor fetale. El se opune, de asemenea, unui proiect de lege privind parteneriatele între persoane de același sex, propus de stânga.
Pe de altă parte, președintele ales a promis, în campanie, că se va asigura ca politicile economice și sociale să favorizeze polonezii în detrimentul altor naționalități, inclusiv al refugiaților din Ucraina vecină.
Deși susține acordarea de ajutor militar pentru a ajuta Ucraina să respingă invazia Rusiei, Nawrocki se opune aderării Kievului la alianțele occidentale, cum ar fi NATO. El a declarat, de asemenea, că nu va fi de acord cu desfășurarea trupelor poloneze pe teritoriul ucrainean. Nawrocki respinge acuzațiile că ar avea o poziție pro-rusă, afirmând totodată că Polonia are dreptul să ridice probleme sensibile cu Kievul, cum ar fi exhumarea rămășițelor victimelor poloneze ucise de naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Mai dur cu Bruxelles-ul, mai prietenos cu Washingtonul
Karol Nawrocki promite să se opună a ceea ce el numește eforturile liberalilor Donald Tusk și Rafal Trzaskowski de a promova un superstat european, de a ceda prerogativele naționale poloneze la Bruxelles și de a submina relațiile de securitate ale țării cu Statele Unite. Într-o întâlnire cu Slawomir Mentzen, candidatul de extremă dreapta care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor, Nawrocki a semnat o declarație prin care se angajează să nu accepte niciun tratat european care ar „slăbi poziția Poloniei”. El acordă prioritate relațiilor de securitate mai strânse cu SUA, în special în domeniul apărării.
Dreapta și statul de drept
În timpul celor două mandate ale sale la guvernare, între 2015 și 2023, PiS a introdus reforme judiciare care, potrivit Bruxelles-ului, au subminat statul de drept. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că noua procedură de numire a judecătorilor nu garantează imparțialitatea acestora, deschizând calea pentru contestarea hotărârilor lor.
Tribunalul Constituțional a emis hotărâri prin care a declarat că Legea fundamentală a Poloniei prevalează asupra dreptului UE, subminând un principiu fundamental al Uniunii. Bruxelles-ul a dat Polonia în judecată pentru această hotărâre, iar actualul guvern nu o recunoaște. Cu toate acestea, eforturile lui Tusk de a anula modificările au eșuat până în prezent, fiind blocate de președintele Duda, care continuă să numească judecători în conformitate cu regulile PiS. Nawrocki a semnalat că susține modificările PiS, sugerând că impasul va continua.
Duda a blocat, de asemenea, eforturile guvernului de a-i aduce în fața justiției pe politicienii PiS, grațiind doi membri ai fostului guvern condamnați pentru abuz de putere în funcțiile anterioare. Criticii au afirmat că Nawrocki ar putea fi supus presiunilor din partea PiS pentru a-i grația pe politicienii săi.
Victoria lui Nawrocki ar putea submina proiectul politic al lui Tusk și ar putea fi un preludiu al revenirii PiS la putere în 2027 sau chiar mai devreme, în cazul în care coaliția aflată la guvernare se destramă și se organizează alegeri anticipate.
Donald Tusk a declarat că dorește să renegocieze acordul de coaliție și să remanieze echipa sa după alegerile prezidențiale, pentru a o face mai eficientă.
(Citește și: „Alegeri Polonia – conservatorul Karol Nawrocki câștigă la limită în fața primarului Varșoviei, Rafal Trzaskowski”)
***