Polonia și-a redeschis, în noaptea de miercuri spre joi, frontiera cu Belarus, închisă în prima parte a lunii septembrie în răspuns la exercițiile militare comune dintre Rusia și Belarus, relatează agențiile internaționale de presă, citând presa de la Varșovia.
O consecință majoră a închiderii de către Polonia a frontierei cu Belarus a fost înghețarea coridorului feroviar China–UE, care acoperă 90% din traficul feroviar dintre China și Europa și bunuri în tranzit de circa 25 de miliarde de euro.
La mijlocul lunii, Beijingul a presat Varșovia să redeschidă punctele de trecere după exercițiile Zapad 2025 și incursiunea cu drone rusești în spațiul aerian polonez. Ministrul chinez de externe, Wang Yi, s-a deplasat personal la Varșovia pentru discuții.
Polonia avertizează cu o nouă închidere
Din 12 septembrie, toate punctele de trecere de la frontiera Poloniei cu Belarus au fost închise. Suspendarea traficului frontalier a fost aplicată în ambele sensuri – ieșirea din Polonia în Belarus și invers.
În 17 septembrie, guvernul polonez a declarat că încheierea exercițiilor militare dintre Rusia și Belarus nu a însemnat deschiderea automată a frontierei, iar restricțiile, inclusiv pentru transporturile feroviare, urmau să rămănă în vigoare inițial până la data de 9 decembrie.
Premierul polonez Donald Tusk a declarat marți că „dacă este necesar, dacă tensiunile sau comportamentul agresiv din partea anumitor vecini escaladează, nu vom ezita să luam decizia de a închide din nou (punctele de trecere a frontier – n.r.)”.
(Citește și: „Președintele Poloniei vrea desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul țării: Avioane franceze care în mod normal poartă încărcătură nucleară au fost deja mutate în Polonia”)
(Citește și: „90% din comerțul feroviar chinez cu Europa, blocat – Polonia a prelungit pe termen nedeterminat închiderea frontierei cu Belarus”)
***