4 mai, 2026

În contextul creșterii prețurilor la energie și al reducerii dependenței de Rusia, principalele subiecte discutate la reuniunea din acest an a Inițiativei celor Trei Mări au fost construcția coridorului de gaze nord-sud, extinderea rețelui de terminale GPL de la Marea Baltică și intensificarea schimburilor comerciale din regiune.

Inițiativa celor Trei Mări a fost înființată în 2015 cu scopul de accelera dezvoltarea infrastructurii, securitatea energetică și conectivitatea digitală între 13 națiuni (inclusiv România) care se învecinează cu Mările Baltică și Adriatica și Marea Neagră.

Inițiativa celor Trei Mări a fost denumită de președintele Poloniei Karol Nawrocki „o fundație pentru competitivitatea Europei și o forță motrice pentru cooperarea transatlantică”, și a mai spus că „este timpul să discutăm despre crearea unor mecanisme de finanțare a infrastructurii cu implicarea Băncii de Dezvoltare a celor Trei Mări. Am discutat despre acest lucru și cred că am avansat. Acesta este pasul pe care Inițiativa celor Trei Mări îl așteaptă cu nerăbdare.”

De asemenea, el a subliniat rolul important al Poloniei pentru reducerea dependenței energetice de Rusia, spunând că este „poarta de acces pentru GNL din SUA”, referindu-se la terminalele de gaze de la Marea Baltică și la construcția viitorului terminal plutitor.

 „Polonia este pregătită să devină Poarta de Nord și un pilon al securității energetice a regiunii. Statele celor Trei Mări au dovedit că împreună putem fi independenți și ne putem elibera eficient de importurile de materii prime rusești. Aceasta este calea către o Europă puternică și suverană”, a postat Nawrocki pe X.

Fosta președintă a Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, a fost, de asemenea, prezentă pentru a lăuda potențialul suplimentar al unei axe nord-sud, care să contribuie suplimentar la reducerea dependenței de Moscova.

Croația și Bosnia și Herțegovina și-au anunțat sprijinul pentru conducta de gaze Southern Interconnect, care va conecta Bosnia la rețeaua de gaze a Croației și la terminalul GNL de pe insula Krk. Proiectul se bucură de un sprijin puternic din partea SUA, scrie TVP World.

Europa Centrală, a remarcat Grabar-Kitarović, ar trebui să devină „o regiune consolidată, încrezătoare în sine și ambițioasă, nu o regiune aflată la mila puterilor mai mari”.

În ceea ce-l privește pe președintele slovac, Pelligrini, a prezentat o actualizare pro-business, subliniind potențialul regiunii pe fondul Forumului de Afaceri găzduit de țara sa.

„Regiunea celor Trei Mări are un potențial enorm, iar Forumul de Afaceri ajută la transformarea acestui potențial în acțiune”, enumerând cinci priorități pentru ajungerea la „prosperitatea comună”:

  • Mai bine conectați — astfel încât bunurile, oamenii, informațiile și energia să se poată deplasa mai rapid și mai eficient.

  • Mai bine calificați — cu educație și talente care stimulează inovația.

  • Mai respectați — asigurându-ne că vocea regiunii noastre este auzită pe scena internațională.

  • Mai puțin suprareglementați — creând mai mult spațiu pentru inovație și implementare. Suprareglementarea ucide inovația.

  • Mai bine protejați — pregătiți să navigăm într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: