27 februarie, 2025

Rata natalității din Coreea de Sud, cea mai mică din lume, a crescut în 2024 pentru prima oară în ultimii nouă ani, pe măsură ce tot mai mulți tineri se hotărăsc să întemeieze familii, încurajate de politicile guvernamentale și ale companiilor de a susține cuplurile cu copii.

Nam Hyun-jin, 35 de ani, care a adus pe lume o a doua fetiță în luna august, a declarat că a remarcat o schimbare la nivelul societății, declanșată în special de politicile guvernamentale pentru sprijinirea natalității și de companiile care s-au alăturat acestor eforturi, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

”Societatea în ansamblu încurajează mai mult natalitatea decât acum 5 ani, când am avut primul nostru copil” a susținut Nam. Și cel mai important, ”cultura companiei de a încuraja nașterile ne oferă un uriaș ajutor”, a mai precizat Nam, al cărei angajator, firma de construcții Booyoung, a început să acorde de anul trecut suma de 100 de milioane de woni (70.000 de dolari) ca bonus pentru angajatele care au născut.


Această schimbare în normele sociale se poate dovedi pivotală într-o țară care în ultimul deceniu s-a confruntat cu o prăbușire a natalității, ajungând să ocupe ultimul loc în lume în acest domeniu, în contextul în care femeile acordau prioritate carierei în locul căsătoriei și familiei din cauza costurilor ridicate ale locuințelor și ale creșterii copiilor.

Miza este uriașă în contextul în care criza demografică a devenit cel mai mare risc cu care se confruntă a patra economie a Asiei și sistemul său de pensii și bunăstare socială. Conform estimărilor, populația de 51 de milioane de sud-coreeni ar putea să se înjumătățească până la sfârșitul acestui secol.

Primul semn de revenire, anul trecut, când s-a observat și o creștere a numărului familiilor cu doi copii

În 2024 însă, statistica până atunci în scădere a natalității din Coreea de Sud a început să crească timid. A ajuns la 0,75 copii pe familie, încă cea mai scăzută natalitate la nivel global, dar un progres față de valoarea de 0,73 înregistrată în 2023, după 8 ani consecutivi de declin de la 1,24 în 2015, în pofida miliardelor de dolari cheltuite de Seul pentru a inversa trendul descendent.

În timp ce această creștere timidă reflectă organizarea căsătoriilor amânate din cauza pandemiei, unele date statistice arată că politicile pronatalitate încep să dea și ele roade.

Datele trimestriale arată de numărul familiilor care au un al doilea copil a crescut cu 12% în a doua jumătate a anului 2024, față de o creștere cu 11% a numărului familiilor aflate la primul copil.


”Există o probabilitate mare a unei creșteri (a ratei natalității n.r.) în anii următori și ne aflăm chiar în punctul de inflexiune”, a declarat pentru Reuters You Hye-mi, secretarul prezidențial pentru politici pentru populație.

Măsurile luate pentru adresarea crizei demografice

Anul trecut, președintele acum demis Yoon Suk Yeol a propus înființarea unui nou minister care să se ocupe de ”criza demografică națională” și care să aducă o abordare mai largă și mai orientată spre susținerea financiară a tinerelor familii.

Guvernul de la Seul are în vedere alocarea în acest an a sumei de 19,7 trilioane de woni (13,76 miliarde de dolari) în trei domenii de interes – echilibrul dintre viața de familie și carieră, creșterea copiilor și locuințe – sumă cu 22% mai mare decât cea alocată în 2024.

”Coreea se confruntă cu cele mai grave probleme demografice din lume. Guvernul nu a exagerat cu nimic atunci când a declarat stare de urgență demografică în iunie”, a declarat Kathleen Oh, economist șef la banca americană de investiții Morgan Stanley pentru Coreea de Sud și Taiwan. ”Vestea bună este că această stare de urgență se simte real, iar autoritățile au ales reformele structurale în detrimentul soluțiilor pe termen scurt”, a adăugat ea.

Alte măsuri

  • Printre schimbările de politici adoptate în ultimul an se numără plata angajaților cu salariul întreg pentru o perioadă de maxim 6 luni dacă ambii părinți aleg să intre în concediu parental, prin comparație cu un maximum de 3 luni anterior.

  • În plus, perioada maximă de concediu parental a fost extinsă de la 12 la 18 luni, dacă ambii părinți aleg această variantă.

  • Concediul paternal a crescut de la 10 zile la 20 de zile, iar guvernul va plăti salariile angajaților din firmele mici și mijlocii în această perioadă.

  • Începând cu acest an, guvernul a impus obligația pentru angajatori de a include statisticile legate de creșterea copiilor în documentele puse la dispoziția autorităților.

Politicile par să aibă rezultate

În 2024 numărul căsătoriilor a crescut abrupt, după trendul ascendent început din 2023 pentru prima oară în 12 ani. Într-un sondaj guvernamental realizat anul trecut, 52.5% dintre sud-coreeni au exprimat poziții pozitive față de căsătorie, cel mai ridicat nivel din 2014 și până în prezent.

”Guvernul a făcut tot ce a putut la nivel instituțional și acum trebuie ca din ce în ce mai multe companii să îmbrățișeze aceste politici”, a declarat Shin Kyung-ah, profesor de sociologie la Universitatea Hallym.


Anul trecut firma de construcții Booyoung a înregistrat o creștere a natalității în rândul angajaților după anunțarea aplicării unei scheme de bonusuri.

”Până la urmă, este în interesul companiei să supraviețuiască. Construim apartamente și acestea se vor vinde doar dacă vor fi suficienți de mulți oameni care să locuiască în ele”, a remarcat Kim Jin-seong, director de resurse umane la Booyoung.

Decizia companiei Booyoung a fost urmată de și mai multe stimulente din partea guvernului, așa cum sunt exceptările de taxe pe bonusurile legate de nașterea copiilor. Alte companii, printre care și dezvoltatorul de jocuri Krafton, pregătesc scheme de bonusuri similare pentru angajați în valoare de 100 de milioane de woni.

”Trebuie să ne asigurăm că menținem vie această scânteie, care a fost greu de aprins, acoperind rapid și carențele acestor politici pronatalitate în ceea ce privește categorii socio-profesionale precum liber-profesioniștii și cei care desfășoară activități independente”, a declarat ministrul de finanțe Choi Sang-mok care este și președintele interimar al Coreii de Sud.

Pentru unii sud-coreeni însă, această ”scânteie” nu a fost încă aprinsă. ”Nu cred că este atât de binevenită (nașterea unui copil – n.red.) pentru că este dificil și costă foarte mulți bani să te căsătorești, să ai un copil și o familie în societatea coreeană”, a declarat pentru Reuters studenta Kim Ha-ram, 21 de ani.

Ultima explozie demografică din Coreea de Sud s-a produs în intervalul 1991-1996.

Următorul obiectiv – 2,1 copii pe familie

Seulul dorește acum să crească rata natalității la 1 până în 2030, dar este încă un drum lung de parcurs până se va ajunge la o rată a natalității de 2,1 copii pe familie, necesară pentru a avea o populație stabilă.

Conform sociologului Shin Kyung-ah, de la Universitatea Hallym, guvernul trebuie să-i aibă în vedere și pe angajații temporari din Coreea de Sud, ce reprezintă 27,3% din totalul forței de muncă.

”Diferențele sunt foarte mari între companiile mici și cele mari din Coreea de Sud și între angajații permanenți și cei temporari, așa că guvernul trebuie să fie mai creativ pentru a propune un sistem care să funcționeze pentru toți”, a susținut el.

Jung Jae-hoon, profesor de sociologie la Women’s University din Seul, susține de asemenea că și companiile trebuie să facă mai mult pentru a participa la eforturile pronatalitate ale guvernului.

”Sistemele de îngrijire ale copiilor sunt bine stabilite acum, la nivel societal, prin investiții guvernamentale, dar avem nevoie ca și firmele și companiile să-și schimbe politicile și să devină mai prietenoase cu familiile, ceea ce ar face ca problema să fie pe jumătate rezolvată”, a susținut Jung.

În Japonia, măsurile nu sunt suficiente – rata natalității s-a prăbușit în 2024

Numărul copiilor născuți în Japonia s-a prăbușit în 2024, când s-au înregistrat doar 720.988 de nașteri, un record negativ produs după 8 ani de declin al natalității, conform unui anunț făcut joi de Ministerul Sănătății de la Tokyo, citat de Reuters.

Numărul nașterilor a scăzut cu 5% în cursul anului 2024 față de anul precedent, în pofida măsurilor luate în 2023 de guvernul fostului premier Fumio Kishida pentru a încuraja natalitatea. În plus, anul 2024 a adus și un record al mortalității, înregistrându-se 1,62 de milioane de decese, adică mai mult de două decese pentru fiecare naștere.

Acest declin al natalității în Japonia este pus pe seama faptului că în ultimii ani s-au înregistrat tot mai puține căsătorii, începând cu perioada pandemiei COVID-19, conform lui Takumi Fujinami, economist la Japan Research Institute.

Deși numărul căsătoriilor a crescut cu 2,2% în 2024, ajungând la 499.999, această creștere s-a înregistrat după prăbușiri abrupte, așa cum a fost cea de 12,7% din 2020.

„Impactul ar putea fi resimțit și în 2025”, a comentat Fujinami.

La fel ca și în unele țări occidentale, doar foarte puțini din fiecare 100 de copii din Japonia se nasc în afara căsătoriilor, fapt care indică o corelație statistică puternică între căsătorii și natalitate.

Informațiile publicate în această săptămână conform cărora rata natalității în Coreea de Sud a crescut la 0,75 în 2024 de la 0,72 în 2023 sugerează că această țară asiatică, ce se confruntă la rândul ei cu o profundă criză demografică, se află pe un drum bun.

În Japonia, cele mai recente date, din 2023, arată că o femeie are 1,20 copii.

Experții sunt de părere că trendul pozitiv pe care a intrat Coreea de Sud este legat de sprijinul guvernamental axat pe trei domenii – cel al echilibrului familie – carieră, al îngrijirii copiilor și al locuințelor, dar și pe campania prin care companiile sunt chemate să faciliteze și să-i îndrume pe angajați spre întemeierea de familii.

(Citește și: România intră oficial în categoria statelor cu populație super-îmbătrânită. Scenariile europene pentru următoarele decenii)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: