16 aprilie, 2025

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunță miercuri semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru patru parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată de circa 550 de MW.

Investiție se ridică la peste 400 de milioane de euro, 70% fiind asigurată prin Fondul de Modernizare, care sprijină investițiile în producerea și utilizarea energiei electrice din surse regenerabile, eficiența energetică, stocarea energiei, modernizarea rețelelor energetice, inclusiv încălzirea centralizată, conductele și rețelele, precum și tranziția justă în regiunile dependente de carbon.

OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deținând o participație de 50%.

CE Oltenia are în plan și trecerea termocentralelor de pe cărbune pe gaz


Cele patru proiecte fotovoltaice vor avea o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW, în creștere față de capacitatea estimată inițial, de 450 MW, datorită soluțiilor propuse de contractori, care vizează maximizarea producției de electricitate. Parcurile vor fi construite pe terenuri aparținând CE Oltenia, în județele Gorj și Dolj.

Pentru implementarea proiectelor au fost selectați doi contractanți:

  • Un consorțiu format din firmele Ameresco din SUA și Sunel din Grecia va realiza proiectarea și execuția pentru trei dintre cele patru parcuri fotovoltaice – Rovinari, Tismana 1 și Tismana 2 – care însumează o capacitate de aproximativ 460 MW.

  • Cel de-al patrulea parc fotovoltaic, având o capacitate de aproximativ 90 MW, va fi construit de compania turcă Girisim Elektrik, pe amplasamentul fostei termocentrale CE Ișalnița, pe depozitul de zgură, potrivit anunțului, transmis de Petrom prin intermediul Bursei de Valori București (BVB).

Cele 4 parcuri fotovoltaice vor acoperi consumul a 410.000 locuințe din România

„Semnarea acestor contracte reprezintă un pas concret în direcția consolidării prezenței noastre în sectorul producției de energie electrică din surse regenerabile. Suntem activi în producția de energie electrică din 2012, prin centrala electrică pe gaze naturale de la Brazi, care poate acoperi aproximativ 10% din producția națională de electricitate. Prin Strategia 2030, ne propunem să fim un actor cheie în tranziția energetică a României, cu o țintă ambițioasă de dezvoltare a 2,5 GW capacitate, inclusiv prin parteneriate, din surse eoliene și fotovoltaice. Am securizat un portofoliu solid de proiecte, aflate în acest moment în diverse etape de execuție, care vor contribui la construirea sistemului energetic al viitorului”, a declarat Frank Neel (foto), membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.


Energia electrică produsă va fi livrată în Sistemul Energetic Național și se estimează că va acoperi consumul anual de electricitate echivalent al circa 410.000 de locuințe din România.

(Citește si: ”România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii grupurilor pe lignit de la CE Oltenia”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: